6.348 persoane şi-au găsit anul acesta un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Hunedoara

Potrivit celor mai noi cifre statistice comunicate de AJOFM Hunedoara, în primele zece luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul instituției județene de ocupare a forței de muncă au fost încadrate 6.348 persoane, dintre care 3.097 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2.801 au peste 45 de ani, 2.244 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 993 au între 25 și 35 de ani, iar 310 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 5.169 provin din mediul urban, iar 1.179 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale – 3.348, urmate de cele care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii – 2.301. Numărul celor fără studii sau cu studii primare și gimnaziale este de 640, cei cu studii postliceale sunt în număr de 8, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 51.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Hunedoara, 1.465 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în cursul lunii octombrie 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.020  persoane.