joi, decembrie 24th, 2020

 

Deputatul hunedorean Natalia Intotero e noul președinte al Comisiei pentru Învățământ de la Camera Deputaților

Deputatul hunedorean social-democrat Natalia Elena Intotero a fost desemnată să ocupe funcția de Președinte al Comisiei pentru Educație din Camera Deputaților, în actuala legislatură. De asemenea, Natalia Intotero, fost ministru al Românilor de Pretutindeni va face parte și din Comisia Camerei Deputaților pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. ”Am primit cu onoare și responsabilitate nominalizările colegilor mei pentru funcția de președinte al Comisiei pentru Educație din Camera Deputatilor, respectiv de membru în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Vreau să le mulțumesc pe această cale pentru încredereCItește mai departe


Cum vor acționa utilajele de deszăpezire pe drumurile județene în această iarnă

Cu toate că sezonul de iarnă nu a pus încă probleme în ceea ce privește circulația pe drumurile publice din județul Hunedoara, autoritățile județene au activat încă din luna noiembrie Dispeceratul de Iarnă al Drumurilor Județene. Acesta are rolul de a monitoriza starea drumurilor județene de pe raza județului Hunedoara și de a coordona activitățile de intervenție ale operatorilor desemnați să intervină la tratarea și deszăpezirea sectoarelor de drum afectate de intemperii pe perioada iernii. Reprezentanții CJH dau asigurări că activitatea acestui Dispecerat este asigurată cu permanență de 24 deCItește mai departe


Cine sunt câștigătorii ediției din acest an ai ”Festivalului Crailor” de la Lupeni

Procedura de vot electronic, care a fost adoptată anul acesta de către organizatorii Festivalului Crailor de la Lupeni, pentru a-i desemna pe laureații ediției anului 2020 care s-a derulat, de asemenea, exclusiv on-line, s-a încheiat. În urma voturilor primite, precum și a aprecierilor și distribuirilor videoclipurilor trupelor de crai, după cum informează Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, premiile vor fi acordate astfel: * Premiul I – Craii VESTITORII DOMNULUI din Bărbăteni, Lupeni * Premiul II – Craii din POPEȘTI, Uricani * Premiul III – Craii MOȘTENITORII din Bărbăteni, Lupeni Organizatorii,CItește mai departe


Sărbători fericite vă urează Costel Avram

Sărbătorile de iarnă să vă aducă liniște sufletească, speranță și numai lucruri bune. Vă urez din toată inima să vă bucurați de un Crăciun binecuvântat și să aveți parte de un An Nou cu împliniri, sănătate și prosperitate. Sărbători fericite ! La mulți ani ! Costel AVRAM – Administrator public al județului Hunedoara


Sărbători fericite din partea conducerii Universității din Petroșani

Mulțumind întregului colectiv academic, studenților noștri și tuturor colaboratorilor pentru implicarea în derularea activităților Universității din Petroșani în anul 2020, vă doresc cu drag să aveți parte de un Crăciun fericit ! Nașterea Mântuitorului să vă lumineze sufletele și casa, să aveți parte de sănătate, fericire, împliniri și sărbători frumoase alături de cei dragi. Fie ca anul 2021 să ne aducă mai multă bucurie, înțelepciune și generozitate. La mulți ani ! prof.univ.dr.ing. Radu Sorin – Rectorul Universității din Petro


Sărbători fericite din partea senatorului Cristian Resmeriță

Să nu uităm că sărbătoarea Crăciunului e sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, speranța umanității și a creștinătății. După un an greu încercat, vă doresc din toată inima ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă umple casele și inimile de fericire. Vă doresc să aveți parte de sănătate, de belșug și de tot ce e mai bun pe lume. Crăciun fericit! Fie ca noul an 2021 să vă găsească sănătoși și fericiți, cu speranța de mai bine. La mulți ani ! Cristian RESMERIȚĂ Senator PSD


Sărbători fericite din partea primarului orașului Uricani

Crăciunul și Anul Nou bat la ușă în sunet de colinde. Folosind acest fericit prilej, doresc să le transmit cetățenilor orașului Uricani și tuturor locuitorilor Văii Jiului și ai României, multă sănătate, fericire, înțelepciune și succes. Vă doresc sărbători frumoase, îmbelșugate și liniștite și un an nou 2021 așa cum vi-l doriți !  La mulți ani !  DĂNUȚ BUHĂESCU Primarul orașului Uricani  


Sărbători fericite din partea primarului orașului Petrila

În comunitatea petrileană, Crăciunul este o sărbătoare a sufletului, a tradițiilor, a credinței și a speranței. De aceea, vă îndemn, dragi petrileni, să fiți buni și să redescoperiți bucuria de a primi și de a dărui. Vă doresc să petreceți Sfânta Sărbătoare a Crăciunului cu sănătate și bucurie, alături de familie, iar Noul An 2021 să vă găsească plini de speranțe și încredere. Sărbători fericite ! La mulți ani ! Vasile JURCA Primarul orașului Petrila


Sărbători fericite din partea deputatului Natalia Intotero

Dragi hunedoreni, dragi români, Să privim înainte cu încredere, știind că dacă avem credință în Dumnezeu, drumul nostru se va lumina. Sărbători fericite, un An Nou bun și sănătate tuturor, alături de cei dragi ! Natalia INTOTERO Deputat PSD


Sărbători fericite din partea primarului municipiului Lupeni

La cumpăna dintre ani, când Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Anului Nou ne aduc lumină, fericire și pace, doresc tuturor cetățenilor municipiului Lupeni și ai Văii Jiului sărbători cu bucurie, An Nou plin de satisfacții, sănătate și prosperitate. Crăciun fericit și La mulți ani ! Lucian RESMERIȚĂ Primarul municipiului Lupeni


Sărbători fericite din partea conducerii CAR Unirea Petroșani

Nașterea Domnului Isus este o sărbătoare a miracolului vieții și o celebrare a bunătății, a compasiunii și a generozității. În spiritul acestor Sfinte Sărbători, să avem grijă unii de alții, să fim mai buni în fiecare zi. Credința face orice posibil, speranța ne dă putere să continuăm, dragostea face ca orice să fie frumos. Dragi membri ai Asociației CAR Unirea Petroșani, oriunde v-ați afla, vă dorim un Crăciun fericit, cu sănătate și cu bucurii. La mulți ani ! Președinte, Stanca Rodica Costandoiu


Sărbători fericite din partea conducerii CAR Parîngul Petroșani

Frumusețea iernii ce lasă magia Crăciunului să vă cuprindă cu ecoul colindelor, cu dulcele miros al cozonacilor și cu imaginea celor dragi în suflet și să vă aducă împlinire, iubire și fericire ! Colectivul Asociației CAR Parîngul vă dorește Sărbători fericite alături de cei dragi! Vă mulțumim că ați fost alături de noi în anul ce se va încheia în curând și sperăm să vă avem alături și în Noul An! Crăciun fericit și La mulți ani!


Sărbători fericite din partea conducerii Apa Serv Valea Jiului

În această perioadă de izolare, mai mult decât oricând, să nu lăsăm ca sărbătorile de iarnă să fie umbrite de distanțarea fizică. E important să rămânem fizic departe unul de altul, dar aceasta nu trebuie să ne despartă sufletește de cei dragi. Să rămânem aproape prin gânduri frumoase de dragoste și iubire, iar belșugul tradițiilor românești să ne umple casele cu sunete de colinde și miros de cozonaci. Nașterea Domnului să aducă în inimi sentimentul apropierii sufletești dintre toți oamenii, iar Noul An 2021 să vă găsească în sănătate șiCItește mai departe


Sărbători fericite din partea conducerii Consiliului județean Hunedoara

Cu prilejul Crăciunului şi Anului Nou, vă doresc din suflet sănătate, fericire şi împlinirea celor mai nobile gânduri! În anul care vine să fim mai toleranți, mai iubitori, mai înțelegători, să privim cu încredere şi speranţă spre un viitor mult mai bun! Crăciun fericit! La Mulți Ani! Laurențiu Nistor,  Președintele Consiliului Județean Hunedoara