Inspectoratul Școlar Hunedoara dă explicații cu privire la numirea noilor directori de școli

Prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara dă, în sfârșit, explicații în legătură cu modul în care au fost operate numirile de directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ hunedorene unde mandatul managerilor a expirat la data de 9 ianuarie 2021.

Astfel, ISJ arată că începând cu 09 ianuarie 2021, pentru 102 posturi de conducere (directori/directori adjuncți) din cadrul unor unități de învățământ din județul Hunedoara, au încetat contractele de management ale persoanelor care erau numite. În conformitate cu prevederile art. 27 din Ordinul M.E.N. nr. 3969/30 mai 2017, pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, alin (1), În funcţiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcţii de director sau de director adjunct din unităţi de învăţământ de stat, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, de un cadru didactic titular, numit prin detaşare în interesul învăţământului sau prin delegarea atribuţiilor specifice funcţiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin decizia inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate.

În scopul respectării egalității de șanse și a transparenței decizionale, pentru organizarea şi desfăşurarea detaşării în funcţiile de director și director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Hunedoara, a fost elaborată procedura de selecție nr. 5392/15.12.2020, aprobată în cadrul Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din 15.12.2021. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), fiecare dosar de candidatură înregistrat a fost asociat unui cod de înregistrare.

ISJ Hunedoara arată că, în vederea desfășurării selecției, conform procedurii amintite, Comisia de selecție de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a analizat curriculum-ul vitae și scrisoarea de intenție a cadrelor didactice care au solicitat detașarea în interesul învățământului în aceste funcții de conducere. Activitatea Comisiei de selecție s-a realizat sub supraveghere audio-video, iar rezultatele înregistrate au fost avizate în cadrul Consiliului de Administrație și publicate pe forumul Inspectoratului Școlar Județean cu respectarea prevederilor protecției datelor personale.

Comunicatul ISJ Hunedoara face referire și la situațiile semnalate ca fiind ”la limita legii” sau ”ilegale”, arătând că în ceea ce priveste apartenența la Corpul naţional de experţi în management educaţional (CNEME) a cadrelor didactice detașate în interesul învățământului în funcțiile de conducere, au existat două situații de excepție:
– o situație în care pentru o funcție de conducere a fost înregistrată o singură solicitare din partea unui cadru didactic care nu avea această calitate, iar Comisia de selecție a acționat conform art. 27, alin (4) din OMEN 3969/2017, care prevede o astfel de excepție pentru detașarea în interesul învățământului;
– o a doua situație în care pentru o funcție de conducere au fost înregistrate două solicitări; în acest caz a fost detașat în interesul învățământului cadrul didactic cu punctaj superior (obținut în urma analizei curriculum-ului vitae și scrisorii de intenție).

Conducerea ISJ Hunedoara mai arată că dintre cele 102 funcții de conducere vacantate ca urmare a încetării contractelor de management, în urma desfășurării selecției, pentru 70, cadrele didactice care au îndeplinit funcțiile de director/director adjunct anterior datei de 9 ianuarie 2021, au fost reconfirmate pentru aceste funcții. Un număr de 9 directori cărora le-a încetat contractul de management nu și-au exprimat intenția de a mai participa la selecție pentru îndeplinirea acestor funcții, iar 6 dintre cadrele didactice care s-au înscris în vederea selecției și-au exprimat opțiunea de a ocupa funcții de conducere în alte unități de învățământ decât cele cele în care erau titulari.

Pe subiectul numirilor de directori și directori adjuncți în mai multe școli din România s-a pronunțat și Președintele României. Klaus Iohannis apreciază că aceste modificări la nivel de management în unele școli din România s-a făcut ”pe repede înainte”, arătând însă că este vorba doar despre o perioadă temporară de câteva luni în care cei numiți cu delegație vor asigura interimatul până la organizarea concursurilor pentru aceste posturi. Președintele Iohannis a dat asigurări că, în ceea ce privește organizarea concursurilor de manageri în învățământ se va asigra că acestea vor fi făcute ”ca la carte”, astfel încât criteriul primordial în ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți în școli să fie meritocrația.