La Lupeni demarează în curând prima etapă din proiectul european privind modernizarea Liceului Tehnologic

Autoritățile locale de la Lupeni au început anul 2021 făcând un prim, dar foarte important pas înainte, în implementarea unuia dintre cele mai mari proiecte europene ce are în vedere modernizarea sectorului educațional din localitate. Este vorba despre licitația organizată în vederea atribuirii unui prim contract aferent proiectului care vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic din Lupeni.

Acest prim contract de lucrări, în valoare de 417.668 lei presupune reabilutatea integrală a clădirii Liceului Tehnologic Lupeni, fiind prevăzute lucrări de izolare termică a fațadei, inclusiv termoizolarea plăcii peste ultimul nivel și înlocuirea tâmplăriei existente (din lemn) cu tâmplărie eficientă energetic (cu geam termopan), repararea acoperişului tip şarpantă, inclusiv a sistemului de colectare a apelor meteorice, modernizarea instalațiilor termice și electrice, înlocuirea pardoselilor, placarea cu faianță a pereților din băi, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă pericol de desprindere, finisaje, intervenții la trotuare, realizarea de facilități de acces pentru persoanele cu dizabilități etc.

Nu mai puțin decât 18.668.635 lei sunt alocați în total, din fonduri europene, pentru modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic din municipiul Lupeni. Potrivit primarului municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță, investițiile care urmrează să fie făcute aici vor asigura nu doar reabilitarea și modernizarea spațiilor de învățământ de la unul dintre cele mai vechi și mai apreciate licee de învățământ tehnic și profesional din Valea Jiului, ci va asigura dotarea corespunzătoare a laboratoarelor și atelierelor școlare astfel încât elevii care învață aici să poată beneficia de cele mai bune condiții pentru însușirea materiilor de studiu dar și pentru calificarea într-o meserie. ”Liceul Tehnologic Lupeni nu este doar o instituție de tradiție în învățământul lupenean, ci și una de care depinde foarte mult viitorul comunității noastre. Știm cu toții că investitorii caută, tot mai mult, forță de muncă formată din oameni tineri, dar bine pregătiți profesional și calificați. Împreună cadrele didactice de foarte bună calitate de la această unitate școlară am reușit să scriem un ambițios proiect european care are în vedere tocmai acest lucru: modernizarea spațiilor educaționale și, mai ales, dotarea atelierelor școală în care elevii vor avea la dispoziție toată infrastructura necesară și toate echipamentele specifice pentru a se califica în diverse meserii pe care le vor putea progresa cu succes imediat după absolvirea școlii. Proiectul nostru, în valoare de aproape 19 milioane de lei, din care 7 milioane vor fi investiți doar pentru dotări, este unul care va transforma acest liceu într-adevăr în unul de nivel european”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Demersurile pentru accesarea fondurilor europene pentru acest proiect au început încă din 2019, iar spre bucuria autorităților locale de la Lupeni, dar și a profesorilor și elevilor din cadrul Liceului Tehnologic, în scurt timp vor fi demarate și primele lucrări de investiții. Pentru acest prim contract de lucrări, termenul de finalizare este de 20 de luni de la data semnării contractului.

Am promis că dezvoltăm municipiul Lupeni cu fonduri europene și asta facem. Am promis că sectorul educației este unul de maximă prioritate pentru mine și am acționat ca atare. Iar acest proiect, prin care aducem alte aproape 19 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare”, a mai adăugat primarul Lucian Resmeriță.

Acesta a mai precizat că tot în ceea ce privește Liceul Tehnologic Lupeni, municipalitatea din Lupeni a realizat și un alt ambițios proiect de investiții prin care se dorește modernizarea și extinderea bazei sportive de la această unitate de învățământ.