În altarul dimineții / O poezie de Dorel Neamțu

În altarul dimineții

Aprind două lumânări

Ard și ziua, ard și noaptea,

Parcă-s două sărutări

 

Și în clopotul de vise

Sfântul sunet rar, divin

Bate la inimi închise

De prea mult și prea puțin

 

Dor de ape curgătoare

De cărări și de poteci

Dar deodată devin Soare

Nu-s mai pietre, nu-s mai reci

 

Un fior ca din oglindă

Și-o săgeată de amor

A trecut să ne aprindă

Sufletul de acest dor

 

Fulgi de nea brăzdează cerul

Norii s-au îndrăgostit

Nu mai strălucește gerul

Inima TA s-a topit

 

Curg pe-al vieții drum de ape

Lacrimi dulci ca un izvor

Ochii tăi vin să se-adape

De iubire și de dor

 

Și-n altarul nopții mele

Rugăciune iar aprind

Și-ți sărut visele tale

Cu inima le cuprind

 

Început de fericire

Zboară peste-al nost-destin

Inimi cântă iar iubire

Totu-i flacără. Divin !