Eu m-am născut după ce s-a născut un dorCa o floare de vișin, din albină și nor
Și-am așteptat să se lumineze de vară
Să nu fiu niciodată doar ziuă ori doar seară
Vedeam prin vânt păsări cântând din frunză
Și-n largile oceane, apa era tunsă
Doi muguri cruzi de ceară, dădeau luminii sens
Arzând in lumânarea, ce plânge ca un vers
Din bradul care ține pământul tot mai verde
Răsar lacrimi de umbre, ce urma li se pierde
Cu pasul meu prea mic, ce nu l-am făcut încă
Pășesc printre flori , in noaptea mea adâncă
Și acolo se adună, șoapte ce luminează
Ca ochii- tăi albaștri, ce viața îmi pictează
N-am poartă la intrare, ca să bați in ea
Ci- o punte între stele și inima mea
Cu dorul ce mă poartă prin litere și munți
Privesc oglinda lumii , ca sărutat de nunți
Și-n clipa veșniciei, spre tine alergând
Sub cerul plin de vise aud stele plângând
Pe malul sfintei ape, îți scriu cu al meu nor
Din naștere la moarte , de TINE- i este DOR !
