Campania de informare privind beneficiile colectării selective a deșeurilor în Valea Jiului a ajuns la final

Campania de informare derulată de Asociația de Dezvoltare Intercomunicată SGID Hunedoara, în parteneriat cu Supercom SA, operatorul serviciilor de colectare și management al deșeurilor din Zona IV Valea Jiului, s-a încheiat.

Vreme de mai bine de o săptămână, reprezentanții companiei de salubritate Supercom SA care acționează în Valea Jiului, împreună cu reprezentanți ai autorităților publice locale din localitățile Văii Jiului și cu voluntari ai Organizațiilor de Cruce Roșie, ai Asociației Salvați copii, cărora li s-au alăturat foarte mulți tineri din localitățile Văii Jiului au participat la această campanie de informare și conștientizare în rândul populației asupra necesității și beneficiilor rezultate în urma colectării selective a deșeurilor. Acțiuni de acest fel au avut loc, mai întâi la Petroșani, Vulcan și Lupeni, încă de săptămâna trecută, iar în aceste zile voluntarii au fost prezenți în orașele Petrila, Aninoasa și Vulcan.

Directorul coordonator al Supercom în Valea Jiului, Gabriel Pancu se declară mulțumit de modul în care s-a derulat această campanie și își exprimă speranța că efectele acesteia nu vor întârzia să apară. ”Am distribuit pliante de informare cu privire la modul în care trebuie realizată colectarea selectivă, la modul de utilizare a recipientelor de colectare selectivă, am discutat cu cetățenii cu privire la beneficiile pe care le aduce o colectare selectivă a deșeurilor. Am constatat cu bucurie că și cetățenii sunt receptivi la acest mod de interacțiune, sunt interesați de subiectul pe care noi l-am adus în discuție cu prilejul acestei campanii, ne-au pus multe întrebări și acum sperăm să vedem și rezultate concrete ale acestei acțiuni, sperăm și în urma interesului manifestat de cetățeni pentru această campanie, credem că vor fi niște rezultate pozitive”, a declarat Gabriel Pancu.

Acesta a mai precizat că modul în care campania de informare intitulată ”Trăiește curat, colectează separat!” a fost recepționată de populație se va vedea în scurt timp în cantitatea de deșeuri colectate selectiv în pubelele amplasate la punctele gospodărești din localitățile Văii Jiului în perioada imediat următoare.

În cadrul campaniei de informare ”Trăiește curat, colectează separat !”, în Valea Jiului dar și în toate celelalte localități hunedorene au fost distribuite peste 10.000 de pliante în care cetățenii sunt informați cu privire la modul de utilizare al recipientelor de colectare a deșeurilor în funcție de sortimentul de deșeuri reciclabile.