Petrileanul Daniel Țavoc a cucerit titlul mondial la gimnastică aerobică – grup

Vin în continuare vești excelente la la Baku, acolo unde, în prima zi cu finale la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică – seniori, România a câștigat medalia de argint pe Echipe și medalia de bronz la Trio.

La Trio, Teodora Cucu, Daniel Țavoc și David Gavrilovici (ROU2) au intrat primii în competiție, fiind notați cu 22.427, punctaj cu care s-au clasat pe 3 după reprezentanții Bulgariei și Ungariei.

Argintului de la echipe și bronzului de la Trio, reprezentanții României au adăugat titlul mondial la Grup. Gimnaștii antrenați de Maria Fumea și Mădălina Cioveie au primit pentru evoluția lor 22.583 puncte. Ei au avut cea mai mare dificultate (3.833) și cea mai mare notă la execuție (8.650), depășind grupul din Ungaria cu 0,67 puncte.

Să ne bucurăm pentru campionii noștri și să îi felicităm! Atât pe ei cât și pe antrenori și pe ceilalți oameni din delegație. Un efort de echipă pentru România!

Federația Română de Gimnastică a înscris pentru această competiție sportivi la probele de individual (feminin și masculin), cuplu, trio, grup și aerobic dance, după cum urmează:

  • TRIO –  Gabriel BOCȘER / Sarmiza NICULESCU / Mihai Alin POPA (ROU 1), Teodora CUCU / Daniel ȚAVOC / David GAVRILOVICI (ROU 2);
  • INDIVIDUAL FEMININ – Sandra DINCĂ (ROU 1) și Teodora CUCU (ROU 2);
  • INDIVIDUAL MASCULIN – Gabriel BOCȘER (ROU);
  • CUPLU – Alina RADU / Daniel TAVOC (ROU 1), Sarmiza NICULESCU / David GAVRILOVICI (ROU 2);
  • AEROBIC DANCE Sandra DINCĂ / Alina RADU / Sarmiza NICULESCU / Maria Bianca BECZE / Roberta PLEȘA / Flavia SENTEA / Selena ȘOTÂNGĂ/ STOENESCU Steliana;
  • GRUP Gabriel BOCȘER / Teodora CUCU / Daniel ȚAVOC / David GAVRILOVICI / Mihai Alin POPA (ROU);