Senatorul Cristian Resmeriță și membri PSD Lupeni, solidari pentru o faptă creștinească

Atunci când oameni de omenie se întâlnesc și își propun să facă bine semenilor, se pot produce chiar și miracole. Iar veștile bune pe care chiar într-o zi de sfântă sărbătoare creștină le-au primit membrii unei familii cu 5 copii din cartierul Ștefan al municipiului Lupeni, năpăstuiți în urma unui nefericit incident care i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului, par să confirme acest adevăr.

Cu ceva vreme în urmă, de la Lupeni venea informația că locuința unei familii nevoiașe de la marginea istoricului cartier Ștefan a fost mistuită de flăcări. O bună parte din acoperiș, dar și parte din puținele bunuri agonisite de această familie au fost distruse de foc și, mai apoi, de apa folosită la stingerea incendiului. Cum familia nu are posibilități de a reface această casă, un om cu inițiativă și spirit umanitar, creștin a lansat comunității provocarea de a se implica în repararea acestei case și sprijinirea familiei năpăstuite. Richard Ryan Tcaciuc a făcut apel la solidaritatea semenilor săi, invitându-i să se alăture acestui demers, fiecare cum poate. ”Cu ajutorul lui Dumnezeu mi-am propus sa încep lucrarea de reconstrucție a casei lui Claudiu și a celor 5 copilași din Ștefan. Toți cei ce doriți sa ajutați la realizarea acestui proiect sunt bineveniți, mulți au ajutat cu bani alții cu lucruri, noi vom ajuta cu prezenta noastră în realizarea acestui proiect. E nevoie de cineva care știe să cosească și bineînțeles de coasă. Apoi, vom încerca să dăm jos tot acoperișul și practic să demolăm ceea ce nu se poate reutiliza și să vedem ce avem nevoie pentru reconstruirea acoperișului și a casei. O să fie nevoie de instalator, de electrician, de tâmplar și de alți oameni de bine. Orice fel de ajutor e binevenit. Haideți să facem acest gest umanitar împreună în numele și pentru Gloria Domnului nostru Isus”, spunea, în apelul său la solidaritate, Richard Ryan Tcaciuc.

Printre cei care au răspuns imediat acestui apel s-a numărat și senatorul Cristian Resmeriță, împreună cu membri ai organizației locale a PSD. ”Organizația PSD Lupeni a decis să se alăture proiectului, prin care domnul Richard Ryan Tcaciuc dorește să refacă căsuța familiei cu 5 copii din municipiul Lupeni, distrusă de incendiu. Organizația PSD Lupeni donează o sumă de bani pentru această cauză nobilă și de asemenea, îndeamnă toți oamenii de bine să ajute acest proiect, pentru ca acești 5 copilași să aibă o casă. Cred că sunt situații în viața noastră în care ne simțim bine atunci când facem bine și mai cred că e de datoria noastră ca acolo unde putem ajuta, să o facem, să fim solidari și să întindem o mână celor aflați la necaz. Noi, la PSD Lupeni, facem în mod constant astfel de lucruri, dar nu vorbim prea des despre ele, pentru că nu căutăm gloria din sprijinul acordat semenilor. De data aceasta însă, am scos în evidență acest fapt pentru că ne dorim și sperăm ca exemplul nostru să fie urmat și de alți oameni din comunitatea noastră”, ne-a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Gestul Organizației PSD Lupeni a fost salutat și de inițiatorul acestui proiect umanitar. ”Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru tot ce faceți mereu și întotdeauna. Sunteți un om deosebit și mă bucur ca va cunosc. Și mulțumesc tuturor celor care Dumnezeu le-a pus în inimă dorința de a ajuta această familie”, a spus Richard Ryan Tcaciuc.

Lucrările pentru refacerea casei din Ștefan au început deja și se află în plin proces de execuție. Acum cu și mai mare avânt, pentru că există și o parte din fondurile necesare, dar și oameni de bine care s-au oferit să ajute la muncă.