Centenar aniversar pentru brădeanca Elena Oprean

Doamna Elena Oprean din satul Țărățel, localitate componentă a municipiului Brad, a împlinit în  data de 4 iulie 2021 venerabila vârsta de 100 de ani.

Cu acest prilej, felicitărilor primite din partea familiei sale și a cunoscuților, li s-au alăturat șoi cele oficiale, primite din partea administrației locale a municipiului Brad. Primarul Florin Cazacu a vizitat-o special cu acest prilej, pentru a-i înmâna o diplomă aniversară din partea comunității brădene, dar și un frumos buchet de flori și un cadou pe măsura acestei sărbători aniversare.

”A fost extrem de emoționant, să vezi împreună stră-stră bunică și stră-stră-nepoata ! Am aflat o poveste de viață emoționantă despre un om de excepție a cărei viață a fost închinată familiei și muncii, cu seriozitate ! La mulți ani cu sănătate și putere să-i dea Bunul Dumnezeu !”, a spus primarul Florin Cazacu.

Cu acest prilej, doamna Elena Oprean le-a povestit oaspeților săi crâmpeie din bogata sa experiență de viață, amintind că la vârsta de 92 de ani încă era membră activă în corul bisericii de la Țărățel. Aceasta s-a declarat bucuroasă de faptul că bunul Dumnezeu i-a dăruit o viață lungă și le-a mulțumit celor care și-au amintit de ea la ceas aniversar, urându-i La mulți ani ! Urare pe care i-o transmite și noi !