Blocul turn din Uricani a fost preluat de Primărie care-și propune să-i redea utilitatea

După ani de zile în care a căutat soluții pentru schimbarea imaginii dezolante pe care singurul bloc turn de pe raza orașului Uricani, cel situat în imediata vecinătate a Casei de Cultură, o prezenta, autoritățile locale de la Uricani pot face ceva concret în această direcție. Blocul respectiv a aparținut inițial tot autorităților locale, fiind conceput ca spațiu locativ de stat, cu garsoniere, însă după Revoluție, acesta a fost vândut unei firme din Cluj care-și propunea să-l reabiliteze și să-l valorifice. Din păcate, o serie de probleme ale investitorului respectiv au făcut ca acest lucru să nu se mai întâmple.

Primăria orașului Uricani a căutat în repetate rânduri să reintre în proprietatea acestui imobil, mai ales că el se află în plin centru al orașului, însă o serie de probleme de natură legislativă a împiedicat acest lucru. Odată cu apariția legii dării în plată, pe fondul acumulării unor datorii mari ale proprietarului imobilului către bugetul local, a apărut posibilitatea legală de preluare a acestuia de către Primărie, în contul datoriilor acumulate de fostul proprietar. Primarul orașului Uricani spune că toate procedurile legale au fost îndeplinite astfel încât, din luna iulie 2021 blocul turn din orașul Uricani aparține din nou municipalității.

”Noi aveam la dispoziție două formule pentru a prelua acest imobil, având în vedere datoriile acumulate de proprietar către Bugetul local. Una, prin sechestru și o a doua, prin legea dării în plată. Am decis să mergem pe a doua procedură, chiar dacă asta a însemnat să achităm fostului proprietar și o diferență de bani, rezultată din valoarea de inventar a acestuia și cuantumul datoriei către Primărie a fostului proprietar. Am ales această procedură pentru că, dacă mergeam pe sechestru, legea ne obliga să scoatem din nou la vânzare imobilul, pe când legea dării în plată ne permite să-l utilizăm și să-i dăm destinația dorită de noi”, explică primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta precizează că Primăria orașului Uricani își propune să găsească acum soluții financiare pentru a reabilita clădirea, pentru a recompartimenta spațiile de locuit din garsoniere în apartamente cu două și trei camere, care să poată fi puse mai apoi la dispoziția cetățenilor aflați în căutarea unei locuințe. ”Deja am făcut primul pas în această direcție, în sensul în care Primăria a semnat contractul pentru realizarea expertizei tehnice, pentru că după cum se știe, acest bloc turn este unul dintre primele care s-au construit în România pe sistemul de rulmenți anticutremur, iar imediat după ce vom primi rezultatele acestei expertize, ne dorim să trecem la etapele următoare, respectiv elaborarea documentațiilor DALI, SF, proiect tehnic de execuție, astfel încât să fim pregătiți ca, în momentul când apar finanțări pe acest tip de proiecte să le putem accesa. Evident, ne dorim să căutăm acea soluție de finanțare pentru care participarea noastră să fie cât mai mică posibil. Sper că acest lucru să se întâmple încă de anul viitor, pentru că România și Valea Jiului, în mod special, se presupune că vor avea parte de fonduri europene consistente pentru investiții de toate categoriile”, a mai spus Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Autoritățile locale de la Uricani știu că finalizarea unui astfel de proiect nu este un demers ușor, dar în același timp, primarul Buhăescu apreciază că dacă îți propui să faci ceva util pentru oameni și necesar pentru comunitate, mai repede sau mai târziu poți trece peste toate obstacolele. Mai mult, acesta este de părere că, odată ce blocul turn din centrul orașului Uricani va fi modernizat și redat scopului pentru care a fost construit, acesta își va relua nu doar rolul utilitar, ci se va putea integra în ansamblul arhitectonic al orașului.