sâmbătă, iulie 17th, 2021

 

Inundații și pagube materiale la Brad, după ploile abundente de vineri seara

DN 76 Deva – Oradea a fost blocat, preț de câteva ore bune, la ieșirea din orașul Brad, în seara zilei de vineri, 16 iulie 2021 ca urmare a precipitațiilor abundente. Cantitățile mari de precipitații au suprasolicitat rețeaua de apă pluvială a municipiului Brad ceea ce a cauzat îngreunarea circulației. În urma intervențiilor autorităților, care s-au mobilizat la fața locului cu pompe de mare capacitate, circulația dinspre Brad spre Oradea, prin Țebea și Baia de Criș a putut fi reluată în condiții normale. Ploile, care au inundat și zona centrală aCItește mai departe


Conducere colectivă la PSD Vulcan, sub coordonarea președintelui interimar Cristian Resmeriță

La scurt timp după ce a fost mandatat să ocupe calitatea de președinte interimar al Organizației PSD din municipiul Vulcan, senatorul Cristian Resmeriță a convocat astăzi (vineri, 16 iulie 2021) aleșii locali ai PSD din municipiul Vulcan și o parte din cei mai activi membri ai organizației, la o ședință de lucru în care a fost analizată situația politică și organizatorică a acesteia, dar și pasșii care trebuie făcuți în continuare pentru reorganizarea PSD Vulcan, astfel încât această să revină pe un făgaș normal. ”Am avut un prim contact cuCItește mai departe


Sedință festivă extraordinară a Consiliului Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani

Consiliul Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani s-a reunit în aceste zile într-o ședință festivă extraordinară, în cadrul căreia a fost marcat nu doar finalul unui an universitar cu bune rezultate ale acestei reprezentative școli de învățământ superior, ci au fost omagiați o seamă de dascăli de excepție care au făcut parte din colectivul de cadre didactice al acestei facultăți și care, în ultimii ani, s-au pensionat. ”Este un omagiu pe care am considerată că e de datoria noastră să-l acordăm unor oameni de mare valoare și unorCItește mai departe


CJH și FRG, parteneri pentru dezvoltarea infrastructurii sportive

Crearea unui HUB profesional, care să ofere calificări și recalificări în domenii competitive pe piața muncii și antreprenoriat pentru sportivii de performanță, dar și soluții pentru dezvoltarea unor proiecte de investiții în infrastructura educațională la Colegiul Național Sportiv „Cetate” din Deva, au fost temele principale de discuție la întâlnirea pe care au avut-o vicepreședintele CJH, Ioan Bădin și administratorul public Costel Avram cu preșeidntele Federației Române de Gimnastică, Doamna Carmencita Constantin. La întâlnirea care a avut loc la sediul CJH din Deva, a participat, de asemenea, , prof. Adrian LigaCItește mai departe