Florin Paul Camen lansează oficial albumul aniversar ”Destin în doi” la Palatul Cultural din Lupeni

În urmă cu 31 de ani, la mijloc de iulie, folkistul Florin Paul Camen avea să-și facă debutul artistic pe scena Cenaclului Flacăra – Totuși iubirea, într-un spectacol desfășurat în fața a mii de oameni, pe stadionul Jiul din Petroșani. Cu un an înainte se angajase la Mina Lupeni, ca electrician dar, în fața poetului Adrian Păunescu, coordonatorul celui mai mare cenaclu folk din istoria muzicală a României, Florin Paul Camen s-a declarat ”folkist pe cont propriu”. Expresia nu a fost doar una ”de spectacol” ci ilustra, cu sinceritatea și modestia care l-au caracterizat dintotdeauna pe aăpreciatul artist din Valea Jiului, parcursul său muzical, de la pasiune la artă.

De la începutul carierei sale muzicale, Florin Paul Camen a susținut deja un număr considerabil de concerte, culegând aplauzele, ovațiile și admirația publicului. Între timp, fiind un permanent perfecționist, și-a desăvârșit și studiile în muzică, fiind din 2008 absolvent al unei Facultăți de Muzică. În prezent, Florin Camen este și instructor muzical pentru mulți tineri care deslușesc, sub bagheta sa, tainele muzicii la chitară și pasiunea pentru muzica folk.

Și activitatea compozițională și discografică a apreciatului cantautor din Valea Jiului este una semnificativă, acesta având la activ 8 albume muzicale personale. Cel mai recent dintre acestea, intitulat ”Destin în doi” este dedicat tocmai aniversării celor 30 de ani de carieră artistică. Acest album cuprinde un număr de 12 piese noi din creația artistului. Toate vor putea fi ascultate live, la concertul oficial de lansare care, în sfârșit, poate avea loc, după mai bine de un an de așteptare. Evenimentul se va produce sâmbătă, 24 iulie 2021 de la ora 21,00 la sala Palatului Cultural ”Minerul” din Lupeni, în cadrul unui concert în care Florin Paul Camen va fi susținut, pe scenă, și de un alt reprezentant de frunte al muzicii folk din România, lupenean la rândul său, Cătălin Stepa.

Având în vedere că o serie de reguli sanitare încă se cer a fi respectate, concertul ”Destin în doi” va putea fi vizionat de un număr restrâns de spectatori. Din acest motiv, chiar dacă spectacolul este unul gratuit, intrarea în sala de spectacol se va putea face pe bază de invitație. Invitațiile pot fi ridicate de către cei interesați de la administratorii Palatul Cultural sau direct de la artist, desigur, în limita locurilor disponibile.

Albumul ”Destin în doi” al cantautorului Florin Paul Camen a apărut în 2020, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, dar și al unor generoși sponsori precum: Sorin Tudosie (SC New Team SRL), Emil Părău (SC Comexim S SRL), Haralambie Vochițoiu (SC Euro Jobs SRL), Constantin Dicu (SC Diacom SRL), Sotir Tofan (Pet Shop Lupeni), Nicolae Bîzgan (Hora SA Reghin), Gabriel Zamora (SC Trans Lauran SRL), Marius Fodoran (administrator Tabere Straja), Marcel Boca (SC Elvest SRL), Radu Zamfir (medic chirurg) și Asociația culturală ”Tatiana Stepa”. Albumul cuprinde 12 piese folk, compuse și interpretate de Florin Paul Camen, pe versuri semnate de Camelia Radulian, Călin Abrahamfi, Sorin Poclitaru și Adrian Păunescu.