Cum se formează prețul la pâine. Ministrul Agriculturii explică scumpirile la alimente

Adrian Oros (PNL),  Ministrul Agriculturii, a explicat joi la TVR1 de ce a crescut prețul pâinii.

„Haideti sa le explicam oamenilor cum se formeaza pretul la paine. Va amintiti ca anul trecut, din cauza secetei, productia de grau a fost diminuata cu aproape 40%. Asta ar fi insemnat ca preturile ar fi trebuit sa explodeze. Nu s-a intamplat asa, a fost o crestere minora anul trecut.

De ce? Pretul painii si pretul graului panificabil depinde de productia globala. Anul acesta, din fericire pentru fermierii romani si ma bucur ca isi pot recupera pierderile de anul trecut pentru ca pretul graului a crescut si eu ma bucur pentru ei. Din nefericire in America atat pe campiile de vest cat si pe cele nordice, in Ucraina, in Rusia, unde sunt mari producatori de cereale si de grau panificabil, seceta si-a spus cuvantul.

Deci productiile globale anul acesta vor fi mai mici. De aceea pretul graului chiar acum in perioada de recoltare, cand de regula pretul graului scade, pretul a ramas constant ridicat.

Pe langa acestea e vorba de cresterea pretului fortei de munca si cresterea costului cu energia. Deci sunt mai multi factori care contribuie la pretul graului si al painii, nu doar productia interna”, a declarat ministrul.

Sursa: stiripesurse.ro