joi, septembrie 2nd, 2021

 

Consiliul județean Hunedoara face front comun pentru Țara Zarandului cu autoritățile locale

Autoritățile locale și județene din Hunedoara fac front front comun pentru Țara Zarandului. În acest scop, joi, 2 septembrie, la Brad, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a avut o nouă sesiune de lucru cu reprezentanții celor 15 primării din nordul județului care au aderat la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Moții – Țara de Piatră, întâlnire la care a participat și deputatul PSD, Natalia Intotero. „Alături de mine i-am avut pe specialiștii din cadrul Biroului Strategii și Programe Europene din cadrul Consiliului județean Hunedoara, care au prezentat potențialul pe care îlCItește mai departe


Apărarea intereselor cetățenilor, principala direcție de acțiune pe care și-o propune senatorul Cristian Resmeriță în noua sesiune parlamentară

Parlamentarii au revenit de la 1 septembrie la ”Casa Poporului”, pentru a-și relua locul în băncile Senatului și Camerei Deputaților, într-o nouă sesiune parlamentară. Între aceștia se numără și senatorul de Valea Jiului, social-democratul Cristian Resmeriță. Acesta dă asigurări că, împreună cu toți colegii săi parlamentari din echipa PSD, va acționa cu maximă responsabilitate în Parlament în vederea apărării intereselor cetățenilor României, a căror viață este în opinia sa puternic afectată de incompetența guvernării de dreapta. ”Nu uit nici un moment că locul meu de muncă este la Casa Poporului șiCItește mai departe


”Descoperă Hunedoara”, concurs de fotografie sub egida Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara organizează concursul de fotografie cu titlul ”DESCOPERĂ HUNEDOARA”. cu scopul de a creștere gradului de stimulare a creativității tinerilor în domeniul cultural artistic, în același timp vizând creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața culturală și promovarea de către aceștia a județului Hunedoara. Concursul se adresează tuturor tinerilor din județ care sunt pasionaţi de fotografie, de patrimoniului cultural, istoric și turistic al județului Hunedoara. Fotografiile pot fi realizate cu orice tip de aparat foto. În acordarea premiilor se va ţine cont de încadrare, compoziţiaCItește mai departe


Lucrări avansate la ”Blocul profesorilor” din orașul Uricani

Construcția unui nou bloc de locuințe în orașul Uricani, a căror destinație este una specială, se află deja într-un stadiu avansat în ceea ce privește execuția, iar reprezentanții autorităților locale apreciază că nu peste multă vreme spațiile locative ale acestui bloc vor putea fi puse la dispoziția profesorilor navetiști care predau la școlile din oraș dar și altor categorii profesionale și sociale vizate. Noul bloc de locuințe de serviciu este construit de autoritățile locale în cadrul programului național derulat prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), în baza unui contractCItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect CJH

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind  transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice: 1. ,,Proiect de hotărâre privind aprobarea taxei pentru eliberarea licenței de traseu în vederea efectuării serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate’’.  Proiectul de hotărâre va fi afișat în data de 01.09.2021 și poate fi consultat la Centrul de Informare a Cetăţeanului, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din Deva, str. 1 Decembrie, nr. 28, jud. Hunedoara sau pe site-ul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara la adresa de internet: www.cjhunedoara.ro. Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoareCItește mai departe


Programul Zilelor orașului Petrila, 3-5 septembrie 2021

Cu toate că inițial autoritățile locale de la Petrila și-au propus ca și în acest an Zilele Orașului să fie suspendate, având în vedere numărul mare de lucrări de investiții din zona de centru a localității care ar fi putut crea o serie de probleme în traficul rutier, ca urmare a consultărilor cu cetățenii, primarul Vasile Jurca a identificat soluțiile pentru ca acest eveniment dorit de cetățeni să poată avea loc. Astfel, programul spectacolelor artistice va avea loc pe scena în aer liber amplasată pe strada Republicii din Petrila, întreCItește mai departe


Doi elevi din Petroșani în finala concursului național de robotică Nextlab

Doi elevi ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani au reușit performanța de a se califica la faza finală a concursului național de robotică Nextlab.tech. Este vorba de elevul Zsolt Kutasi din clasa a VII-a M de la Școala Gimnazială Avram Stanca Petroșani – secția maghiară și elevul Antoniu Szedlacsek din clasa a X-a a CNME Petroșani. Aceștia au parcurs lecțiile online oferite de platforma Nextlab.tech, la final au susținut un test în urma căruia au fost selectați pentru etapa finală a competiției. Pentru această performanță cei doi elevi pasionațiCItește mai departe


Pădurarii Văii Jiului, în topul concursului profesional ”Cel mai bun pădurar”

Direcția Silvică Hunedoara a reluat anul acesta, după o întrerupere de un an cauzată de pandemia sanitară, tradiționalul său concurs profesional ”Cel mai bun pădurar”. La începutul acestei săptămâni a avut loc etapa județeană, la care au participat câștigătorii etapei anterioare desfășurate în cadrul tuturor ocoalelor silvice de pe raza județului Hunedoara. Concurenții au avut de parcurs  probe, respectiv: un test grilă de verificare a cunoștințelor teoretice specifice profesiei; recunoașterea speciilor din flora forestieră, a speciilor de vânat și dăunători ai pădurii; cubarea şi sortarea lemnului; utilizarea dendrometrului la măsurarea înălţimiiCItește mai departe