Toţi clienţii care nu au asigurată furnizarea energiei electrice vor fi preluați de Electrica Furnizare. Ce prețuri oferă

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a desemnat compania Electrica Furnizare drept furnizor de ultimă instanţă în luna septembrie pentru clienţii finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă.

„Electrica va prelua toţi clienţii care, în luna septembrie 2021, ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă”, se arată într-un document al autorităţii.

ANRE a aprobat şi preţurile pentru furnizarea de ultimă instanţă valabile pentru luna septembrie.

Astfel, Electrica Furnizare are cel mai mic preţ, respectiv 713,4 lei pe MWh. Urmează Tinmar Energy, cu un preţ de 771,3 lei pe MWh, E.ON Energie România, cu 902,8 lei pe MWh şi CEZ Vânzare – 1.000 lei pe MWh.

Lista continuă cu Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, ambele companii cu preţul de 1.203 lei pe MWh.

„Clienţii care doresc încheierea unui contract cu un furnizor de ultimă instanţă şi al căror contract de furnizare a energiei electrice actual încetează se pot adresa oricărui furnizor din lista de mai sus.

În cazul în care clienţii sunt beneficiari de serviciu universal, iar solicitarea acestora este anterioară datei de intrare în vigoare a contractului de furnizare a energiei electrice cu furnizorul de ultimă instanţă, contractul va fi încheiat la preţul din oferta de serviciu universal. În caz contrar, clientul este preluat de către furnizorul de ultimă instanţă la preţul de ultimă instanţă, conform reglementărilor în vigoare”, se mai precizează în documentul ANRE.

Sursa citată menţionează că, preţul de ultimă instanţă nu include tarifele reglementate de distribuţie, tariful de transport – componenta de extracţie din reţea – TL, tarif serviciu sistem, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, valoarea certificatelor verzi, acciza, tariful pentru energia reactivă şi taxa pe valoarea adăugată.

Sursa: adevarul.ro