ASTĂZI: Vaccinarea anti-COVID cu a treia doză începe în România. Ce seruri se folosesc

De astăzi, 28 septembrie, persoanele care au mai mult de șase luni de la vaccinarea anti-Covid pot solicita o nouă injecție Pfizer sau Moderna pentru a-și reface protecția împotriva infectării.

Autorizarea s-a făcut în regim de urgență din cauza gravității valului 4 de pandemie care provoacă, zilnic, peste o sută de decese și mii de infectări.

“Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager”, se arată într-un comunicat oficial.

În aceeași ședință la care au participat și ministrul interimar al Sănătății Cseke Attila, dar și Robert Ancuceanu, președintele Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDMR), s-a decis că “doza a treia este ferm recomandată”:

persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe, persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare; persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

În același comunicat se arată că “doza a treia se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra-Zeneca vor primi doza a 3-a cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer sau Moderna”.

Cu toate precizările despre categoriile care ar trebui să se vaccineze cu prioritate, comitetul nu stabilește niciun criteriu, iar din 28 septembrie, orice persoană care are mai mult de șase luni de la ultima doză poate cere inocularea celei de a treia injecții.

Vaccinarea se face prin prezentarea la un centru specializat sau printr-o programare făcută pe platforma online.

“Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate”, se arată în comunicatul oficial.

A treia doză, în proces de evaluare la nivelul Uniunii Europene

Agenția Europeană a Medicamentului desfășoară în acest moment evaluarea datelor cu privire la utilizarea unei a treia doze de vaccin Pfizer (doza booster), iar decizia nu va fi luată mai devreme de începutul lunii octombrie.

“EMA a început evaluarea unei cereri pentru utilizarea dozei de rapel de Comirnaty (Pfizer) care trebuie administrată la 6 luni după a doua doză la persoanele cu vârsta de 16 ani și peste. Dozele de rapel sunt date persoanelor vaccinate (adică persoanelor care și-au finalizat vaccinarea primară) pentru a restabili protecția după ce aceasta a scăzut”, se arată în declarația Agenției Europene a Medicamentului.

Pentru prima dată de la începutul pandemiei, autoritățile din România iau o decizie înainte de a fi validată de instituțiile medicale europene sau de statele mai mari și cu sisteme sanitare solide.

De exemplu, Comitetul Național de Vaccinare, condus de Valeriu Gheorghiță, medic-militar, recomandă a treia doză și cu Moderna, dar acest ser n-a intrat încă în evaluarea Agenției Europene a Medicamentului. Aceste decizii “curajoase” arată situația gravă în care se găsește țara noastră din cauza ratei reduse de vaccinare.

În SUA, a treia doză a fost aprobată doar pentru persoanele în vârstă și bolnavi cronici

“După săptămâni de conflicte interne în FDA (agenția federală care autorizează utilizarea medicamentelor și alimentelor pe întreg teritoriul SUA), instituția a autorizat miercuri ca persoanele de peste 65 de ani care primiseră schema completă a vaccinului coronavirus Pfizer-BioNTech să primească o doză de rapel la cel puțin șase luni de la a doua injecție”, se arată într-o informație publicată de New York Times, în data de 22 septembrie.

“FDA a autorizat, de asemenea, doze de rapel Pfizer-BioNTech pentru pacienții adulți care prezintă un risc ridicat de a se îmbolnăvi grav de Covid-19 sau sunt expuși riscului de complicații grave ale bolii din cauza expunerii frecvente la coronavirus la locul de muncă”, se arată în articolul citat.

Conform relatărilor presei americane, în interiorul agenției au existat două curente de opinie, bazate pe datele strânse în urma vaccinării a milioane de oameni.

O opinie susținea faptul că nu e nevoie de o a treia doză de vaccin pentru că, în marea lor majoritate, infectarea cu coronavirus a celor vaccinați nu duce la cazuri grave care să necesite spitalizare și nici la moarte.

Cealaltă opinie a specialiștilor constă în faptul că o a treia doză este necesară, mai ales pentru persoanele în vârstă și cele care au afecțiuni cronice, pentru că sistemul imunitar al acestora este compromis și nu poate opri multiplicarea virusului. Deși mortalitatea scade vizibil, se înregistrează destule decese în rândul vârstnicilor și bolnavilor.

Din această confruntare a ieșit aprobarea celei de a treia doze, exclusiv pentru cei care au trecut de 65 de ani, au boli cronice sau lucrează în medii în care sunt supra-expuși la infectare (spitale, case de bătrâni etc.)

Președintele Joe Biden își dorea ca doza de booster să fie aprobată pentru uz general, toți cei peste 16 ani să poată beneficia de protecția unei a treia doze de vaccin.

ziarulunirea.ro