Dascălii, sărbătoriți cu prețuire la Lupeni, de Ziua Educației

Pentru alte 6 dintre cadrele didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Lupeni, care au adunat la catedră mai bine de 4 decenii de viață dedicată Educației, sărbătoarea Zilei Internaționale a Educației a avut anul acesta o semnificație cu totul și cu totul aparte. Iar asta nu atât datorită faptului că, după o carieră excepțională apreciată de zeci de generații de elevi, anul 2021 le-a adus binemeritatul moment de odihnă, odată cu pensionarea, ci mai ales datorită faptului că au avut bucuria de a marca acest moment, alături de colegi, într-un eveniment public dedicat, în primul rând lor, dar și tuturor dascălilor lupeneni, de către autoritățile publice locale.

Nu doar pentru că face parte, la rândul său, din categoria profesională a cadrelor didactice, ci mai ales pentru că este un primar care crede în Educație și în rolul definitoriu al profesorilor în actul educațional, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a dorit ca și în acest an să le fie alături seniorilor din școlile Lupeniului care au ajuns la momentul apogeului carierei lor profesionale, urmând să se pensioneze după zeci de ani de muncă la catedră. Nu mai puțin de 6 dascăli eminenți din municipiul Lupeni sunt într-o astfel de situație. Este vorba despre distinșii profesori: Ovidiu Florescu, Vasile Ianc, Ileana Porojan, Violeta Hărănguș, Marin Mateescu și Magdalena Vasile.

Aceștia au fost invitații de onoare ai evenimentului organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, în avanpremiera Zilei Internaționale a Educației, duminică, 3 octombrie 2020, eveniment în cadrul căruia au primit din partea administrației locale Premii de excelență pentru întreaga lor activitate în slujba Educației. Premiile au fost înmânate distinșilor profesori chiar de către primarul Lucian Resmeriță. ”Am acordat și în acest an, cu prilejul Zilei Educației, o serie de premii de excelență cadrelor didactice din municipiul Lupeni care au ieșit la pensie, după 40 de ani dedicați Educației. Pentru mine a fost un eveniment cu o înaltă încărcătură emoțională, întrucât am avut prilejul să mulțumim celor care au fost modelele noastre de viață, familia noastră, să ne exprimăm recunoștința și aprecierea pentru eforturile pe care le-au făcut pentru dezvoltarea comunității prin această nobilă misiune. Le doresc și pe această cale multă sănătate, o viață plină de bucurii și împliniri sufletești!”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Alături de dascălii de onoare sărbătoriți cu acest prilej, la spectacolul sugestiv intitulat ”Prețuire dascălilor noștri”, în cadrul căruia au concertat apreciații artiști Paula Seling și Zoltan Butuc, au fost prezenți educatori, învățători și profesori de la toate unitățile locale de învățământ din municipiul Lupeni.