Restricțiile dure pentru nevaccinați iau efect ASTĂZI: Nu mai pot ieși din case după ora 20.00

Restricțiile sunt înăsprite în mai multe orașe din România, începând de astăzi. Cei nevaccinați nu mai pot ieși din case după ora 20.00 nici în timpul săptămânii și nici nu mai au accest în mai multe locuri.

Restricțiile intră în vigoare de la miezul nopții în localitățile unde rata de infectare a depășit deja 6 cazuri la mia de locuitori. Municipiile Alba Iulia și Aiud se aproprie periculos de această cifră.

Persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală pot circula fără restricții în orice interval orar. Nu este necesară declarația pe proprie răspundere, adeverința de la angajator sau legitimația de serviciu, informează Mediafax.

Persoanele nevaccinate nu pot circula în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu anumite excepții care trebuie menționat în declarația pe proprie răspundere.

Magazinele sunt deschide între orele 5.00 – 22.00.

La restaurante, cafenele, săli de fitness, piscine, nunți, botezuri, spectacole și teatru pot merge doar persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală, până la ora 24.00.

Competiții sportive în spaţii închise sau deschise sunt permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală doar între orele 5.00 – 24.00, până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului, cu distanță de minim 1 metru între persoane și cu măști de protecție.

Sursa: stiripesurse.ro