Bilanțul infectărilor cu COVID-19 în școli a crescut alarmant. Clasele și școlile care au trecut în mediul online sunt puține

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat în cursul zilei de miercuri bilanțul cazurilor de COVID-19, în unitățile de învățământ. Chiar dacă numărul elevilor infectați a crescut alarmant în ultima săptămână, clasele și școlile care au trecut în mediul online sunt puține.

„Sunt 12.978 de elevi și preșcolari infectați. Datele sunt centralizate astăzi. Este un plus de 4500 în raport cu numărul elevilor și preșcolarilor infectați în urmă cu o săptămână.

Din perspectiva angajaților, avem un plus de 1700. Numărul angajaților din învățământ infectați, astăzi, este 4393. Numărul de clase cu activitatea suspendată este 11.090. Circa 8% din numărul total de clase din învățământul preuniversitar românesc.

Numărul de copii care învață în sistem online este 278.000. Sunt și școli care respectând prevederile ordinului comun, au atins 50% clase cu activitate suspendată, lucru care a însemnat suspendarea activității în întreaga școală.

Este vorba despre 121 de școli în România. Avem în București 18 școli, în Timiș 19 școli, în Bihor 14 școli. Restul sunt județe care sau nu au școli cu activitatea suspendată, fie au una, două școli”, a anunțat ministrul Educației.

Sursa: stiripesurse.ro