Noi investiții finalizate cu succes de Apa Serv în stațiunea Straja

Odată cu dezvoltarea tot mai intensă a turismului în stațiunea Straja și creșterea interesului turiștilor pentru aceasta, preocupările comune ale autorităților și proprietarilor de spații de cazare în ceea ce privește creșterea confortului și calității serviciilor de turism au devenit tot mai intense. Nevoia introducerii apei potabile, nevoia realizării unei rețele de canalizare sau nevoia realizării unei rețele de hidranți sunt tot atâtea aspecte care au constituit un element principal al discuțiilor între reprezentanții companiei de apă din Valea Jiului și cei ai proprietarilor din Straja.

Fost director al Apa Serv, Costel Avram își amintește și acum de zilele întregi petrecute alături de Emil Părău și ceilalți reprezentanți ai Asociației Pro Straja, împreună cu edilii din Lupeni, dar și de negocierile intense cu liderii CJH pentru a găsi soluții pentru finanțarea acestor investiții. ”Din fericire, pas cu pas, cu ajutorul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni dar, mai ales, al Consiliului județean Hunedoara, toate aceste lucruri au devenit, în timp, realități. Cea mai recentă investiție finalizată cu succes în Straja este introducerea rețelei publice de canalizare, care este acum disponibilă pentru toate clădirile construite în stațiune. Când am început, cu mulți ani în urmă, discuțiile pe acest subiect cu domnul Părău și cu cabanierii de la Straja știam că ne angajăm la o muncă deloc ușoară, dar am pornit la drum cu încrederea că vom reuși. Am rezolvat, mai întâi, problema apei, apoi cea a canalizării și anul acesta am reușit să finalizăm și o primă rețea de hidranți în această stațiune. Sunt Investiții importante care rezolvă o serie de probleme esențiale în dezvoltarea turismului. Investiții asumate și realizate de CJH”, spune Costel Avram.

Și pentru realizarea acestei investiții, care aduce un plus de siguranță, asigurând condițiile de intervenție rapidă și eficientă în cazul producerii unor incendii, aportul financiar al Consiliului județean Hunedoara a fost unul esențial. Directorul tehnic al Apa Serv, ing. Florin Ciucur spune că grație unei alocări financiare de 300.000 de lei de la Consiliul județean, Apa Serv Valea Jiului a putut finaliza, în această vară, investiția în realizarea rețelei de hidranți. ”Am reușit să finalizăm cu succes lucrările pentru realizarea unei rețele de 6 hidranți, în stațiunea Straja. Lucrarea a constat în realizarea efectivă a unei rețele în lungime de circa 800 de metri, cu introducerea unei conducte DN 110 care deservește un număr de 6 hidranți de incendiu, dispuși pe o zonă care acoperă cam jumătate din construcțiile din stațiune. Investiția a cuprins și realizarea unui cămin vană regulatoare, a unui grup de pompare la rezervor cu 3 pompe de 2 kw, dar și a unui grup electrogen de 30 kva la rezervor care asigură alimentarea cu energie electrică a rezervorului și a grupului de pompare, explică ing. Florin Ciucur.

Acesta arată că și lucrarea în sine a fost una foarte dificilă, pentru că practic, conducta de alimentare a hidranților a trebuit ”țesută” între numeroasele țevi și cabluri scoase la iveală de săpături.

Tot în acest an, la solicitarea Primăriei municipiului Lupeni și Asociației Pro Straja, Apa Serv Valea Jiului a finalizat și rețeaua secundară de canalizare din stațiune, care permite practic ca toate clădirile ridicate aici să poată fi racordate la aceasta. ”Rezolvarea problemei canalizării în Straja este o realizare extrem de importantă pentru dezvoltarea stațiunii. Practic, dăm astfel posibilitatea tuturor proprietarilor de spații de cazare să crească gradul de confort oferit oaspeților lor, dar în același timp rezolvăm o problemă majoră de mediu. Introducerea apei și canalizării în Straja reprezintă, în opinia mea, un pas important înainte care va conduce la dezvoltarea turismului și mulțumesc Consiliului județean Hunedoara pentru că a sprijinit aceste proiecte și-i felicit pe cei de la Apa Serv pentru modul în care s-au implicat în realizarea acestor proiecte de investiții”, a declarat, la rândul său, Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.