OFICIAL| Sorin Grindeanu este noul președinte interimar al Camerei Deputaților: Interimatul lui Florin Roman a EXPIRAT
Sorin Grindeanu este noul președinte interimar al Camerei Deputaților, după ce interimatul lui Florin Roman a expirat astăzi.
Parlamentarii PSD vor vota împotriva guvernului Nicolae Ciucă, au decis luni, cu unanimitate de voturi, liderii social-democrați, a anunțat prim-vicepreședintele partidului Sorin Grindeanu. „Nici măcar ei nu-și doresc ca acest guvern să treacă, ci vor să rămână pe funcții”, spune el.
„PSD a decis astăzi în unanimitate să voteze împotriva guvernului minoritar PNL-UDMR. Încă o dată, PNL a arătat – chiar prin programul de guvernare depus în Parlament! – că românii nu există. Nu există nicio măsură de creștere a veniturilor, dimpotrivă vedem doar măsuri care vor conduce la scăderea lor! Nu măresc salariile! Nu cresc alocațiile! Nu majorează pensiile”, a anunțat Sorin Grindeanu, citat de Mediafax.
El critică faptul că niciuna dintre cele 10 măsuri propuse de PSD nu a fost luată în calcul.
„În schimb, pregătesc taxarea microîntreprinderilor, categoria cea mai afectată de criza economică produsă de pandemie. Vor să impună o taxă crâncenă pentru transportatori. Nu îi iartă nici pe românii din afara țării, ci îi jupoaie cu taxe consulare. (…) Nici măcar ei nu-și doresc ca acest guvern să treacă. Ei vor doar să rămână pe funcții, chiar și interimari”, a adăugat Grindeanu.
Sursa: antena3.ro
Știri asemănătoare

Sondaj CURS – Încrederea în Klaus Iohannis scade, Rafila este pe primul loc, la nivelul Capitalei
Un sondaj de opinie realizat de CURS în perioada 7 – 17 iunie, la nivelulCItește mai departe

Pensii 2023: O nouă majorare îi așteaptă pe români începând cu anul viitor
Noi vești despre pensiile românilor în anul 2023. Coaliția de guvernare pregătește o nouă majorareCItește mai departe

MASA ȘI PROGRAMELE ALIMENTARE DIN ȘCOLI, UN ELEMENT DE BAZĂ PENTRU VIITORUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC
Am participat astăzi la prezentarea raportului de Bunăstare al Copilului din Mediul Rural, elaborat deCItește mai departe

Omul de afaceri Constantin Fulga se alătură familiei PSD Lupeni
Col. (r) Constantin Fulga, unul dintre cei mai importanți investitori privați din regiunea Văii Jiului,CItește mai departe

Cristian Resmeriță: ”Ca parlamentari avem obligația de a elabora legi care să garanteze independența energetică a României”
Temele privind asigurarea independenței energetice a României au constituit dintotdeauna un capitol aparte în activitateaCItește mai departe

Președintele, ales în Parlament? Kelemen Hunor propune modificarea Constituției
România trebuie să clarifice dacă este republică prezidenţială sau parlamentară, iar acest lucru ar trebuiCItește mai departe

Pensii speciale 2022: Marcel Ciolacu anunță un nou proiect pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, susține că va fi inițiat un nouCItește mai departe

Liberalul hunedorean Lucian Heiuș este noul șef al ANAF
Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are începând de astăzi un nou președinte. Acesta esteCItește mai departe

Voluntari social-democrați hunedoreni în acțiune pentru ”Retezatul Verde”
Peste 150 de voluntari, membrii ai Organizației județene PSD Hunedoara au participat sâmbătă, 30 aprilieCItește mai departe

Retezatul verde! Un proiect PSD pentru o Românie verde!
Nu mai puțin de 7000 de puieți de brad vor fi plantați, într-o singură zi,CItește mai departe

Natalia Intotero: LEGE PENTRU ROMÂNII AFECTAȚI DE POLUARE REMANENTĂ
Parlamentul României a adoptat astăzi proiectul legislativ privind reducerea vârstei standard de pensionare cu 2CItește mai departe

Românii cu bani mulți ar putea plăti impozite mai mari. Marcel Ciolacu: „Sunt unul dintre susținătorii impozitului progresiv”
Marcel Ciolacu, președintele PSD, spune că în 2022 nu se va schimba sistemul de impozitare,CItește mai departe

Natalia-Elena INTOTERO: SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA – UN VIITOR MAI BUN PENTRU ROMÂNI
Când se vrea, se poate. Măsurile economice și sociale ale PSD, în valoare de aproximativCItește mai departe

Comunicat de presă| „Sprijin pentru România” – program al PSD cu măsuri economice și sociale pentru combaterea crizei economice!
PSD vine cu programul ”Sprijin pentru România”. Acesta include măsuri de sprijin pentru pensionari, familiileCItește mai departe

Oportunități extinse pentru tinerii care aplică la DiscoverEU
Parte a Programului Erasmus+, DiscoverEU le oferă tinerilor mai multe permise de călătorie în Europa,CItește mai departe

Natalia Intotero, deputat PSD – Perspective noi pentru învățământul preuniversitar
Fie că ne place sau nu, fie că le considerăm schimbări pozitive sau nu, unCItește mai departe

Creșterea salariului minim în 2022. Se discută la guvernare despre majorarea cu 200 de lei
În cursul zilei de marți, 5 aprilie, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că seCItește mai departe

Ajutor pentru combustibil și vouchere de 50 de euro: Măsuri combaterea creşterii preţurilor la alimente şi carburanţi
Măsurile pentru populaţie care vor fi discutate în şedinţa coaliţiei de guvernare de la oraCItește mai departe

Declarație de presă a Președintelui CJH, Laurențiu Nistor privind problema apei în orașul Simeria
Pentru unii politicieni, apariția unei probleme în mijlocul unei comunități este prilej de a ieșiCItește mai departe

Europarlamentarul Iuliu Winkler arată că și comerțul internațional trebuie adus în atenția tinerilor
Este extrem de important ca tinerii să fie bine informați cu privire la ce înseamnăCItește mai departe