ȘOC pentru pensionarii din România: Toate pensiile vor SCĂDEA. PNRR anulează majorările

1,8 milioane de pensionari din România ar urma să beneficieze de sume mai mari de bani, potrivit unui proiect ce prevede modificarea Legii Pensiilor, depus la Senat. Majorările ar trebui să aibă loc, cel puțin în teorie, cu un procent de 10% începând cu luna ianuarie 2022. Un fost ministru al Muncii dezvăluie, însă, că ce și-au asumat guvernanții prin Planul Național de Redresare și Reziliență schimbă toate calculele.

 

Un nou proiect legislativ depus la Senat prevede o creștere a pensiilor pentru 1, 8 milioane de vârstnici cu un procent de 10%, din luna ianuarie 2022. Conform inițiativei de lege, la calculul pensiei ar trebui luate în vedere toate veniturile pentru care au fost plătite contribuții, nu doar sporurile permanente.

„Nu cred că va intra în vigoare majorarea pensiilor”

„Există această prevedere și în Legea 127 și știm foarte bine că până mai recenta majoritate PNL-USR a prorogat-o. Procedural, nu cred că până la 1 ianuarie va putea intra în vigoare, deoarece va intra ulterior în discuție bugetul pe anul următor și știți că bugetul se face pe legile în vigoare.

Nu avem nici măcar un guvern care să facă un buget. Oricum, prevederea există în legea pensiilor, dacă ne referim la cea asupra acordului global sau a altor sporuri care nu au fost incluse în baza de calcul din cauza sau datorită legilor în vigoare la acel moment”, a fost fostul ministru al Muncii Marius Budăi (PSD).

PNRR anulează majorările: „Toate pensiile vor scădea!”

Prevederile Legii 127, însă, aprobată în anul 2019, nu vor putea fi aplicate decât în anumite condiții, iar PNRR-ul României, pentru care guvernanții și-au asumat impunerea unor măsuri, blochează majorările pensiilor, potrivit fostului ministru al Muncii Olguța Vasilescu, actual primar al Municipiului Craiova.

„Cea mai proastă veste este că prin PNRR şi-au asumat să facă nişte modificări la sistemul de pensii. Fiind pe fonduri europene, când ţi-ai asumat obiective şi nu le atingi, pierzi toţi banii.

Ce scrie acum în PNRR nu se mai poate modifica foarte mulți ani. Degeaba vine PSD la guvernare, ei și-au asumat deja aceste obiective într-o lipsă crasă de experiență, PNRR nu a fost supus dezbaterii.

Legea 127, aprobată în 2019, prevedea că bugetul de pensii trebuie să fie de 11,7% din PIB. În PNRR scrie că procentul nu are voie să depășească 9,4% din PIB. Asta înseamnă că toate pensiile vor scădea!

Un alt obiectiv este reintroducerea unui „mecanism de frânare” – dacă se depășește acest procent, să nu se mai permită o creștere a pensiilor, nici măcar indexarea cu rata inflației”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, potrivit Antena3.

Sursa: evz.ro