luni, decembrie 20th, 2021

 

Primarul Cristian Merișanu revine în echipa politică a PSD Vulcan

Surpriză și nu prea, pe scena politică a Văii Jiului, la final de an, după ce senatorul Cristian Resmeriță, președintele executiv al Organizației județene PSD a anunțat că, începând de luni, 20 decembrie 2021, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu revine în echipa social-democraților. ”Mă bucur să vă anunț, atât în calitate de președinte interimar al Organizației PSD Vulcan, dar mai ales de prieten al domnului Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan, că acesta a luat decizia de a reveni în echipa noastră. Cred că acest lucru este o chestiune normală, având înCItește mai departe


Vacanţa de Crăciun s-ar putea PRELUNGI până pe 9 ianuarie. MOTIVELE invocate de părinți

Elevii s-ar putea întoarce la ore pe data de 10 ianuarie. Părinţii cer prelungirea vacanţei de Crăciun cu încă o săptămână. Petiția a fost semnată de peste 43.000 de mii de oameni. Vacanţa de Crăciun a elevilor s-ar putea prelungi cu o săptămână. Astfel, în loc de 3 ianuarie, elevii s-ar putea întoarce în bănci pe 10 ianuarie. Vacanţa de Crăciun s-ar putea prelungi Părinţii cer prelungirea vacanţei de Sărbători cu o săptămână. Aceştia consideră că vacanţa de Crăciun este prea scurtă pentru elevii din gimnaziu, liceu sau școlile profesionale.CItește mai departe


GREVĂ spontană la CFR: Peste 1.000 de angajații care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul

Este grevă spontană la CFR, luni dimineață. Angajații care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul. Luni dimineața, o grevă spontană a fost pornită la CFR. Angajații care se ocupau cu reăararea locomotivelor au întrerupt munca. Greva spontană a fost declanșată în București, Brașov, Sighetul Marmației, Cluj, Arad, Craiova. Peste 1.000 de angajați au oprit lucrul. Nu sunt informații legate de trenuri întârziate sau cu circulația afectată. Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a explicat la Digi24 care sunt motivele care îi nemulțumesc pe angajații CFR.CItește mai departe


Atenționare METEO: COD GALBEN de ninsori în județul HUNEDOARA și în alte zone din țară. Rafale de vânt de peste 80-90 km/h

ANM a actualizat, luni dimineața, atenționarea de tip Cod Galben de vânt și ninsori, care vizează și o parte din județul Hunedoara. Acesta va produce efecte în intervalul 20 decembrie, ora 10:00 – 21 decembrie, ora 10:00, prin ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului. În intervalul menționat, la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va prezenta temporar intensificări, cu rafale de peste 80-90 km/h, viscolind ninsoarea. Astfel de fenomene se vorCItește mai departe


Protejați apometrele împotriva înghețului!

Având în vedere temperaturile scăzute anunțate de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarea perioadă, APA SERV VALEA JIULIU S.A revine cu câteva recomandări privind protecţia contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă împotriva îngheţului: Dacă apometrul este montat într-un cămin, este recomandabil să existe un capac care închide căminul etanş. Capacele şi ramele căminelor de apometru sau de canalizare trebuie curăţate de praf sau pământ, şi, eventual, unse cu vaselină sau produse similare. Astfel, în caz de îngheţ, acestea vor putea fi manevrate cu uşurinţă. În cazul în care capaceleCItește mai departe


Încredere, informație și ideologie: ce e adevărat și ce e fals? (P)

România se confruntă în ultima perioadă cu mai multe crize deodată — o criză politică, una sanitară, una economică. Ce au ele în comun este o altă criză — a încrederii, care se manifestă la toate nivelurile. Încrederea este redusă în aproape orice „autoritate” — în medici, în profesori, în experți. Pe de altă parte, oamenii au fost convinși că undeva există o conspirație globală cu un scop malefic, după deja celebra expresie „sunt interese mari la mijloc”. Promovarea repetată a unor teorii conspiraționiste și afirmații nesusținute de dovezi aCItește mai departe


Ninge / O poezie de Mirela Cocheci

Ninge-a nepăsare peste idealuri, Ninge peste gânduri sparte în frânturi, Ninge-a nemurire pe-ale clipei valuri, Ninge pe obrajii palizi, reci și puri.   Ninge peste zile cu puhoi de vise, Ninge peste suflet, ninge peste noi, Ninge peste pagini cu iubiri nescrise Și iubirea-și cere visele-napoi.   Ninge peste gânduri reci și vinovate, Ninge-n orizonturi cu căciuli de ger, Ninge pe-ale nostre suflete-nghetate, Ninge-ncet cu fluturi coborâți din cer.   Ninge-a nepăsare, ninge infinit, Ninge-a nemurire, ninge nesfârșit, Ninge peste zile, ninge peste noi Și iubirea-și cere visele-napoi.


Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun

Alaiul sărbătorilor de iarnă, care se întinde pe parcursul a trei săptămâni, începe oficial de mâine, 20 decembrie, cu Sărbătoarea Ignatului. În religia creştin-ortodoxă, în această zi mai este prăznuit şi Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaş al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei şi ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Acesta a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credinţa în Hristos şi a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia şi venerate ca moaşte. În tradiţia populară, ziua de 20 decembrie esteCItește mai departe


Ministrul de Interne îi avertizează pe românii ce vin în țară nevaccinați sau fără test PCR: ” Orice nerespectare a deciziei de carantinare înseamnă dosar penal”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că în ultimele 24 de ore, aproximativ 130.000 de români au intrat în ţară şi nu sunt vaccinaţi, nu au test PCR şi au intrat în carantină. El a transmis că orice nerespectare a deciziei de carantinare înseamnă infracţiune şi dosar penal, anunță news.ro. Lucian Bode a declarat, duminică, la postul B1 TV, că în ultimele 24 de ore, 120.000 de persoane au intrat în România, iar 80.000 din aceştia au făcut-o prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria.CItește mai departe


VEȘTI BUNE: Salariile mici vor avea parte de o nouă abordare fiscală din partea Guvernului

Coaliția de guvernare ia în calcul o nouă abordare a fiscalității din România. Pentru a ajuta angajații în mod real să aibă venituri mai mari, autoritățile de la București se gândesc să mai relaxeze regimul de taxare asupra muncii. Țara noastră aplică un regim dur de taxare pentru muncă. Dacă analizăm câți bani ajung la stat din salariul unui angajat, doar referindu-ne la contribuțiile sociale și impozit, constatăm că aproape jumătate din bani îi mai rămân angajatului „în mână”, la finele unei luni de muncă. Dacă statul ar mai diminuaCItește mai departe


AVERTISMENT ANPC: Cum alegem cele mai bune produse alimentare în această perioadă a sărbătorilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat o campanie prin care îi sfătuieşte pe consumatori cum să alegă produsele în acestă perioadă a sărbătorilor. Un sfat important se referă la achiziţia produselor alimentare, consumatorii fiind sfătuiți să analizeze culoarea şi mirosul acestora şi să le cumpere doar din locuri autorizate. De asemenea, jucăriile de tip slime conţin substanţe care pot fi toxice dacă sunt ingerate. ANPC a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, un ghid pentru cumpărătorul care caută cadoul ideal sau care cumpără produse pentru masa de sărbători.CItește mai departe


„Tsunamiul” OMICRON: Când lovește România. Cât de expuși suntem, chiar și vaccinați. Ce „datorie” avem în valul cinci

În România în prezent au fost confirmate doar 13 cazuri de persoane infectate cu noua variantă de coronavirus Omnicron, într-un moment în care în foarte multe state europene această nouă variantă devine ușor-ușor cea dominantă. Medicii specialiști se așteaptă, însă, ca și în România transmiterea noii variante să devină una intracomunitară, iar odată cu răspândirea ei țara noastră să intre în valul 5 al pandemiei. Ce înseamnă asta, ce știm până acum despre varianta Omnicron, eficiența vaccinurilor și ce alte măsuri pot fi luate la nivel individual, în articolul următor.CItește mai departe


Piaţa imobiliară va exploda în 2022: Specialiştii prevăd un an dominat de maxime istorice la prețurile apartamentelor de vânzare

Specialiştii din imobiliare prevăd un 2022 dominat de maxime istorice ale preţurilor apartamentelor de vânzare. Nevoia de spaţiu mai generos, dar şi costurile ridicate îi determină tot mai frecvent pe cumpărători să migreze spre periferii şi în rural. Preţurile în imobiliare continuă trendul ascendent. Ce oraşe conduc în topul scumpirilor După ce, pe tot parcursul lui 2021, creşterile au fost importante şi progresive, de la lună la lună, trendul crescător se va intensifica anul viitor la nivelul întregii industrii imobiliare. În Bucureşti preţurile s-au situat la nivelul de 1.630 deCItește mai departe


Ce alimente sunt permise în ultima săptămână a postului, pentru a face față meselor de sărbători. Este recomandată evitarea alimentelor „de post” din comerț

Perioada de post este una pentru purificarea trupului și a sufletului, însă, din punct de vedere nutrițional, lucrurile nu sunt atât de simple. Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție vine în ajutorul celor care țin post înainte de Crăciun cu câteva sfaturi care ne ajută să știm ce alimente trebuie să consumăm pentru a ne asigura că ne alimentăm cum trebuie și că ne pregătim organismul pentru mesele de sărbătoare. Trebuie să evităm consumului de alimente „de post” din comerț Nutriționistul și fondatorul primei platforme de diete personalizate dinCItește mai departe


DOCUMENTAR: Crăciunița, floarea sărbătorilor de iarnă. Legenda

Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este ”Crăciunița”, floarea care contribuie la crearea unei atmosfere magice de  sărbători. Există cel puțin două plante de apartament cunoscute sub numele de ”Crăciuniță” – Poinsettia sau ”Crăciunel”, care înfloresc în această perioadă și sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului. Planta care ne încântă privirile în fiecare sezon de iarnă, prevestind venirea Crăciunului, ”Steaua Crăciunului” sau ”Floarea Nopții Sfinte”, numită științific Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, este cea mai spectaculoasă specie din genul ”Euphorbia”. Poinsettia a fost cultivată de azteci în regiunile mexicane montaneCItește mai departe