TOP 3 lucruri de avut în vedere dacă vrei să recondiționezi o piesă de mobilier

Iată 3 lucruri esențiale în procesul de recondiționare a mobilierului:

  1. Asigură-te că ai timpul necesar. De cele mai multe ori oamenii se lasă entuziasmați de ideea unui nou proiect de acest fel și încep procesul înainte de a fi pregătiți. Tocmai de aceea, încearcă să conștientizezi ce presupune un astfel de proiect și cum te poți implica. Este important să știi că poate transforma rapid într-o corvoadă consumatoare de timp, dacă nu te organizezi corespunzător. Mai mult decât atât, fă un plan de lucru cu fiecare etapă în parte. De exemplu, dacă este vorba de un dulăpior vechi, s-ar putea să fie nevoie să elimini rugina, să îndepărtezi vopseaua veche, să înlocuiești balamalele, mânerele și sertarele. Atât timp cât ai un plan, vei reuși să creezi ceva uimitor.
  2. Alege accesorii de calitate. Tocmai pentru că folosești o piesă veche de mobilier, ai nevoie de cele mai bune accesorii pentru recondiționare. De la mânere și elemente de îmbinare până accesoriile pentru ușile de mobilier, cum sunt amortizoarele sau balamalele, alegerile tale vor fi esențiale pentru noua piesă. Așadar, descoperă aici o varietate de balamale potrivite pentru orice tip de ușă de mobilier. Nu doar că vei putea să alegi elementul perfect, dar vei avea parte de un produs calitativ care va rezista uzurii îndelungate. De altfel, să alegi cele mai bune balamale se poate dovedi secretul succesului tău în recondiționarea unui obiect de mobilier.
  3. Să ai toate uneltele necesare la îndemână. Înainte de a te apuca de treabă, trece în revistă ce fel de unelte ai în casă și ce ai mai avea nevoie pentru un astfel de proiect. De la șurubelnițe, clește, ciocan până la cuie, lipici/chit de lemn, mănuși de plastic, perii de vopsea, bureți abrazivi, șmirghel cu granulații medii, trebuie să știi dinainte de a începe lucrul de ce anume ai nevoie. Un element esențial pentru procesul de recondiționare este curățarea temeinică a piesei înainte de a începe recondiționarea în sine.

Să recondiționezi o piesă de mobilier poate fi distractiv și uimitor în același timp, dar asta nu înseamnă că nu este dificil. Dacă este prima oară când faci o asemenea activitate, ar fi mai bine să începi cu o piesă mică de mobilier care nu are nevoie de intervenții complicate. Acordă timpul și energia de care este nevoie, în funcție de amploarea proiectului, și nu te lăsa descurajat la prima dificultate. Este nevoie de o organizare bună și de multă răbdare și exercițiu, dar rezultatul final va merita fără îndoială. Piesa recondiționată poate fi elementul central din casa ta!

Sursa foto: Unsplash.com