Molnupiravir, prima pastilă anti-COVID, ajunge luni în România. Ce categorii de pacienți vor beneficia de acest medicament

50.000 de cutii cu Molnupiravir ajung luni în România, a anunțat joi, 27 ianuarie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

”Luni vin în România 50.000 de cutii Molnupiravir. Pfizer ne-a pus multe condiţii, nu am reuşit cu ei. Ne cereau să facem un fond naţional prin care să despăgubim eventualele victime pentru administrarea acestui medicament, nu erau precizări legate de dimensiunea fondului.

Ne vedem de treabă, asta e situaţia, în weekend, extindem centrele de recoltare a probelor la nivelul ţării”, a spus Rafila, potrivit Antena 3.

Pastila anti-Covid Molnupiravir poate fi administrată pacienţilor cu risc crescut şi simptomaticilor. În SUA, Administrația pentru Alimente și Medicamente a aprobat medicamentul la finalul anului 2021 pentru a fi utilizat de urgență în tratamentul pacienților adulți infectați cu Covid-19.

Medicamentul antiviral al Merck, dezvoltat împreună cu Ridgeback Biotherapeutics, s-a dovedit că reduce spitalizările şi decesele cu aproximativ 30% într-un studiu clinic la care au participat pacienți cu risc ridicat, aflaţi la începutul bolii.

sursa: ziare.com