miercuri, februarie 9th, 2022

 

Proprietarii de trotinete electrice vor fi obligați să își facă asigurări: Când va fi introdusă noua lege

Începând de anul viitor, cei care au trotinete electrice vor fi obligați să le facă poliță de asigurare. Autoritatea care supraveghează piața asigurărilor va aplica o directivă europeană deja aprobată. În ultimii trei ani, în România au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate trotinete. O directivă recent adoptată îi obligă pe cei care ies în trafic cu trotineta să fie asigurați, pe modelul asigurării de răspundere civilă. Parlamentul are termen până la anul să introducă noua obligație și în legea națională. Ulterior, Autoritatea de SupraveghereCItește mai departe


Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase în comuna Bănița

O nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase este organizată de Supercom SA, operatorul desemnat pentru managementul deșeurilor în Zona IV Valea Jiului a SGID Hunedoara. De data aceasta, campania vizează comuna Bănița și satele aparținătoare Crivadia și Merișor. Campania de colectare a deșeurilor voluminoase se va desfășura în data de 12 februarie 2022. Cetățenii din comuna Bănița vor putea astfel depune spre colectare aceste tipuri de deșeuri, în următoarele puncte: în satul Crivadia, în zona containerelor din centrul satului; în satul Merișor, în zona Școlii; în comuna Bănița, înCItește mai departe


Uricani CityApp – aplicație turistică de promovare a stațiunii turistice Uricani

În seria de activități destinate promovării noii stațiuni turistice Uricani, din Valea Jiului, Primăria din localitate a dezvoltat, cu ajutorul unor parteneri specializați în industria IT, o aplicație menită să promoveze arealul turistic al stațiunii și orașul Uricani, în ansamblu. Aplicația, intitulată ”Uricani CittyApp” poate fi descărcată pe computer, laptop, tabletă sau smartphone, gratuit, din ApStore sau urmând linkul: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.schubertundfranzke.cityapp.uricanicity&hl=ro&gl=US&fbclid=IwAR2YwLWob-E0HZ0vhCKqUUYpXxHJBKQArtkOfkAR3Oy0whQshbm8iVQOOc8 Aplicația este disponibilă în 3 limbi (Româna, Engleză și Germană), acestea putând fi schimbate din meniul principal. ”Uricani CittyApp” este o aplicație destinată atât turiștilor, cât și localnicilor cărora leCItește mai departe


”Nu-i ușor să fii bărbat !” – Premieră cu casa închisă la Teatrul de Artă din Deva

Primul spectacol în premieră al anului 2022 la Teatrul de Artă din Deva se va desfășura vineri, 11 februarie 2022 cu ”casa închisă”, după ce toate biletele disponibile s-au epuizat cu mai bine de o săptămână înainte. Noul spectacol din repertoriul Teatrului de Artă din Deva se intitulează ”Nu-i ușor să fii bărbat!” și este o comedie civică după textul scris de Aldo Lo Castro, regia aparținându-i lui Mihai Panaitescu. În distribuție vor evolua actorii: Aurelian Gheorghe, Eugen Pădureanu (sau Sergiu Cornelius), Ioana Cojocărescu, Diana Rotaru, Roxana Olșanschi, Andreea PascuCItește mai departe


O nouă premieră artistică pe scena teatrului din Petroșani: ”Fantasticul Domn Vulpe”

Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani completează seria spectacolelor destinate celor mici cu o nouă producție artistică. Spectacolul intitulat ”Fantasticul Domn Vulpe”, după Roald Dahl, în regia și scenografia lui Marius Costache urmează să fie prezentat în premieră duminică, 13 Februarie 2022, de la ora 12.00. Distribuția acestui spectacol pentru copii este asigurată de actorii: Daniel Cergă, Simona Codreanu, Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Izabela Badovics, Oana Crișan, Cliuța Șușu. Potrivit informațiilor din sinopsisul piesei, Domnul Vulpe iese în fiecare noapte și fură câte ceva de-ale gurii de la trei fermieri tareCItește mai departe


Parteneriat pentru sănătate între DSP Hunedoara și Facultatea de Inginerie Hunedoara

Directorul Direcției pentru Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei și decanul Facultății de Inginerie din Hunedoara, Gelu Ovidiu Tirian au semnat marți, 8 februarie 2022, un Acord de parteneriat între cele două instituții. Printre cele mai importante obiective ale acestui parteneriat se numără: realizarea în comun a unor programe, acţiuni, activităţi şi proiecte cu caracter informaţional, educaţional şi aplicativ; organizarea în comun a campaniilor de informare-educare-comunicare/schimbare de comportamente în scopul prevenției primare a bolilor transmisibile și netransmisibile; realizarea de activităţi de promovare a vaccinărilor și de conștientizare a beneficiilor acestora deCItește mai departe


Petroșeneanul Adrian Ahrițculesei atacă Pico de Orizaba, cel mai înalt vulcan din America de Nord

Aventurile temerarului montaniard din Petroșani, Adrian Ahrițculesei continuă și în acest an, în dorința acestuia de a deveni primul alpinist român care face circuitul ”Seven Vulcanoes”. Astfel, Adrian Ahrițculesei a plecat marți, 8 februarie 2022 spre Mexic, acolo unde va încerca să ajungă pe vârful Pico de Orizaba, înalt de 5636 metri, cel înalt vulcan din America de Nord. Sportivul din Valea Jiului a reușit deja, în anii precedenți, să atingă o parte din cei 7 vulcani planetari de peste 5.000 de metri altitudine, după ce a cucerit vârful ElbrusCItește mai departe