PENSII 2022: Recalcularea ar putea lua în considerare şi sporurile pentru care s-au plătit contribuţii. Cine poate beneficia

Senatul a aprobat un proiect de modificare a Legii privind sistemul uniform de pensii iar recalcularea pensiilor ar putea ţine cont şi de sporurile pentru care s-au plătit contribuţii.

Mai precis, în perioada de dinainte de 89, toţi salariații care aveau de îndeplinit un plan erau plătiţi în acord global, adică primeau bani în plus faţă de salariu în funcţie de cum îşi depăşeau planul. Sumele acestea suplimentare erau taxate şi pentru pensii şi sănătate şi impozit.

Un proiect legislativ iniţiat de fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, şi depus la Camera Deputaţilor în ianuarie a.c., a fost adoptat luni de Senat, pentru a putea fi aplicat fiind însă nevoie şi de aprobarea Camerei Deputaţilor.

Proiectul prevede, printre altele, ca toate sporurile pentru care s-au plătit contribuţii, inclusiv cele din acord global, să fie luate în considerare în calculul pensiei.

Proiectul de act normativ propune următoarele:

Art.165.- (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(l’) Venitul total lunar realizat brut sau net, după caz, prevăzut la alin.(l), se dovedeşte prin adeverinţă întocmită conform modelului prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr.487/2021 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

(1^) în situaţiile prevăzute la alin.(l) în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, salariile prevăzute la alin.(l) care se utilizează pentru determinarea punctajelor lunare sunt salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) La determinarea punctajelor lunare potrivit alin.(l ), se au în vedere şi sporurile care au fost incluse în salariul brut şi au constituit bază de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

(3) Pentru situaţiile prevăzute la alin.(l ) sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul:

(4) Pentru perioada 1 aprilie 1992 -1 aprilie 2001, sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.

Art.166.- (1) La determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia nominală de asigurare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data de 1 ianuarie 2018, respectiv baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale după data de 1 ianuarie 2018.

(2) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul asigurat înscris în declaraţia individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

Art.II.- (1) De prevederile art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin.(l) se acordă începând eu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea.

Pe de altă parte, forma adoptată de Senat prevede ca pensia de urmaş să poată fi acordată soţului supravieţuitor şi în cazul unei căsătorii mai mică de 10 ani dar de cel puţin 1 an (în prezent, legea prevede cel puţin 15 ani respectiv până la 10 ani cu o diminuare a cuantumului pensiei). Şi în acest caz, cu o diminuare corespunzătoare a cuantumului faţă de situaţia în care ar fi avut 10 ani de căsătorie.

Documentul prevede şi ca pentru anii lucraţi în grupe de muncă în condiţii deosebite/grupa I/condiţii speciale să se ia în considerare nu doar anul complet ci şi lunile dintr-un an. A lucrat cineva ani şi 7 luni, atunci toată perioada trebuie să fie apreciată şi valorificată. Până la ultima zi. Se va aplica reducerea vârstei de pensionare proporţional cu timpul lucrat.

Sursa: adevarul.ro