Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” prezintă povestea unei scriitoare: Virginia Woolf

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, organizează în ziua de 3 martie 2022, ora 11, 00, în Sala Festivă a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, o prezentare cultural-educativă dedicată scriitoarei engleze Virginia Woolf, de la a cărei naștere s-au împlinit la 25 ianuarie 140 de ani.

Managerul instituției, Ioan Sebastian Bara spune că este o tradiție a bibliotecii județene aceea ca, în preajma Zilei Internaționale a Femeii, să prezinte publicului iubitor de cultură o personalitate feminină care s-a remarcat în cultură, știință, viață socială, iar pentru ediția din acest an a acestui proiect cultural-educațional a fost aleasă scriitoarea Virginia Woolf.

Astfel, sub genericul „Povestea unei scriitoare, Virginia Woolf”, va fi făcută o amplă și bine documentată prezentare a creației literare și editoriale, a vieții extrem de zbuciumate și complicate a acestei ilustre personalități care a marcat literatura primei jumătăți a secolului XX. Romane devenite celebre, de la „Călătorie în larg” (1915), „Noapte și zi” (1919) sau „Doamna Dalloway” (1925), la romanele „Spre far” (1927), „Orlando” (1928) și „Valurile” (1931), fără a omite aparițiile postume, au marcat puternic literatura universală.

Ioan Sebastian Bara arată că întreaga creație literară a Virginiei Woolf – romane, eseuri, nuvele, critică literară, precum și celebrul ei jurnal – reprezintă adevărate modele de inovație artistică, de stăpânire perfectă a introspecției psihologice, de conturare minuțioasă a personajelor care trăiesc sub dominația nemiloasă a timpului, un timp în mișcare eternă, precum valurile despre care scrie autoarea. ”Literatura Virginiei Woolf nu este nici pe departe o lectură facilă, nu este o literatură de loisir, ci ea se adresează unui cititor avizat, capabil să deslușească sensurile și simbolurile filozofice, psihologice pe care autoarea le mânuiește cu o artă desăvârșită. Această scriitoare, autoare a unei literaturi atât de profunde, a avut o viață sufletească zbuciumată, cu trăiri de maximă intensitate, cu bucurii și dureri. Cea care, printre ultimele însemnări din jurnalul ținut vreme de 18 ani, a afirmat: „Țin să petrec acest timp cu folos. Voi cădea, dar voi ține steagul sus” și-a pus capăt zilelor peste doar trei săptămâni, cu sufletul răvășit. Viața și creația Virginiei Woolf merită să fie cunoscute așa cum se cuvine, iar prezentarea va fi un bun prilej pentru cei prezenți să afle cât mai multe informații despre o personalitate marcantă a literaturii universale”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

Așa cum deja publicul s-a obișnuit, la finalul acestui eveniment, celor prezenți le vor fi adresate întrebări legate de prezentarea făcută, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii constând în diplome și cărți, oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.