De n-ar ninge peste glasul
Umbrelor de subsiori
M-aș apropia cu pasul
Dulcilor noștri fiori
Și am amâna sărutul
Cu un cântec de demult
Ca să-mi fie tot avutul
Tu să cânți , eu să te ascult
Căci la marginea iubirii
Se aprinde un izvor
Este glasul fericirii
Ce mă-nvață acum să zbor
Nu mai știm de-i vara vară
Nici de noi nu ne -amintim
E o dulce floare rară
Clipa-n care ne iubim
Peste malul de visare
Ce se-ascunde sub un nor
Trecem noaptea-n neuitare
Răsărind din plâns și dor
Tu ai inima senină
Cu a urmelor visări
Străbătută-i de-o lumină
Ce apune-n depărtări
Lasă-mă să-ți văd făptura
Până-n gândul meu hoinar
Să-ți sărut ochii și gura
Să m-aprinzi ca pe-un amnar
Căci vom duce dorul nostru
Peste vremi și peste deal
Să ne împlinim cu rostul
Cel purtăm ca pe un val
Te cuprind acum cu viața
Și cu flori de busuioc
Să ne prindă dimineața
Lângă-al inimii nost foc
Curge-vor și vor tot curge
Clipele ce le-am purtat
Nimeni nu ne poate stinge
Focul alb din sărutat
Spune-mi ce-i o mângâiere
Peste ochii-ți de cleștar ?
,,Este veșnica-nviere
De-a iubi fără hotar !”
