Incendiu la un centru de colectare a deșeurilor din Vulcan

Pompierii Detașamentului Petroșani din cadrul ISU Hunedoara au intervenit sâmbătă, 12 martie 2022 în jurul orelor 12.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în curtea unei societăți comerciale din localitatea Vulcan. La sosirea echipajului ISU, incendiul se manifesta violent și generalizat.

Au ars electrocasnice vechi (frigidere, aragaze), dulapuri, saltele și alte deșeuri depozitate pe o suprafață de aproximativ 500 mp.

Primăria Vulcan a trimis în sprijinul pompierilor 14 lucrători și un buldoexcavator. De asemenea, din partea Agenției de Mediu s-au deplasat la locul incendiului doi inspectori, iar din partea Poliției – două echipaje.

După mai bine de 5 ore, incendiul a fost lichidat, cauza probabilă a izbucnirii acestuia fiind focul deschis în spații deschise. Pentru siguranță, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Petroșani a rămas la locul intervenției pentru supraveghere.