”Marșul pentru viață”, atitudinea firească pentru salvarea copiilor nenăscuți

E atât de mult adevăr în cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit căruia ”fiecare copil are potențialul de a deveni sfânt”, încât tristul adevăr din spatele statisticilor oficiale care ne arată că, în România au fost înregistrate din 1958 încoace nu mai puțin de 23 de milioane de avorturi, implică indubitabil măsuri de conștientizare a acestei realități în rândul oamenilor și îndeosebi a tinerilor.

Este ceea ce de fapt, încă din 2008, face Biserica Ortodoxă Română prin organizarea așa-numitului ”Marș pentru viață” organizat în ziua Bunei Vestiri. Evenimentul s-a bucurat de un binemeritat prestigiu de atunci încoace, iar amploarea acestuia crescut semnificativ de un an la altul. Cel mai mare număr de localități care au subscris acestui demers public a fost atins în 2019, înaintea pandemiei, când creștini din 667 de orașe din România și Republica Moldova au participat la acest marș.

În ultimii doi ani, din pricina pandemiei, evenimentul a fost suspendat, însă anul 2022 l-a readus în atenția creștinilor ortodocși din întreaga țară, cu atât mai mult cu cât cifrele arată în continuare că țara noastră înregistrează încă un număr aproape dublu față de media europeană, în ceea ce privește numărul avorturilor, fapt care-l face pe liderul Bisericii Ortodoxe Române să avertizeze că, dacă situația se va menține în acest ritm, în ceva mai mult de o jumătate de secol vom pieri ca popor. Situația avorturilor este la fel de alarmantă în întreaga lume, unde cu toate eforturile organizațiilor pro-viață, dar și ale liderilor religioși din întreaga lume care aduc în atenție constant gravitatea și amploarea avortului, acest procedeu a curmat și în 2019 peste 42 de milioane de vieți, fiind principala cauză a morții în anul respectiv.

Acesta a fost, de altfel, și mesajul pe care preoții mai multor parohii ortodoxe din Protopopiatul Văii Jiului l-au transmis în predicile speciale susținute la slujba de Bună Vestire, care la Uricani, Lupeni sau Petroșani au fost urmate de o nouă ediție a ”Marșului pentru viață”.

La Lupeni, evenimentul s-a bucurat și de atenția autorităților locale, primarul Lucian Resmeriță, viceprimarul Iacob Mesaroș dar și numeroși membri ai Consiliului local alăturând-u-se credincioșilor care au ieșit pe străzile din oraș într-un simbolic marș pentru viață, în dorința de a sensibiliza comunitatea asupra dreptului la viață pe care-l au, fără îndoială, și copiii nenăscuți. ”Scopul acestui eveniment este unul nobil, este acela de a împiedica avorturile pe de o parte, pe de altă parte ştiţi foarte bine că natalitatea a scăzut foarte mult în ultima perioadă, dar marşul acesta este tocmai pentru a încuraja natalitatea. Fără doar şi poate susţin această cauză”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Acesta apreciază că România de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți. Tocmai de aceea este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să îi bucure pe cei din jur, așa cum la fel de firesc este să sprijinim o femeie aflată în criză de sarcină. Activitățile care sprijină viața și prețuirea pentru viață sunt o datorie de onoare pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare.

La Lupeni, ”Marșul pentru viață” a devenit o procesiune religioasă căreia i se alătură mulți ani, evenimentul constituind și avanpremiera unei alte procesiuni religioase de anvergură, ”Drumul crucii”, care are loc aici în Vinerea Mare, fiind una dintre cele mai mari procesiuni de acest fel din România și cea mai lungă din lume.