Popicarii din Petrila, pe podium la un nou Campionat Național

Astfel, după întrecerile care au avut loc la finalul lunii martie 2022 la Cluj Napoca, în cadrul finalei Campionatului Național individual de popice U18, popicarul Cristian Cernăianu a urcat pe treapta a doua a podiumului competiției, adjudecându-și medalia de argint și echivalentul titlului de vicecampion național la categoria sprint.

Un rezultat bun la această competiție națională a obținut și sportivul petrilean Antonio Domnițeanu, care a câștigat de două ori medalia de bronz, respectiv la categoriile tandem și sprint.

Reprezentanții CS Inter Petrila apreciază că aceste rezultate confirmă buna pregătire a popicarilor petrileni, care duc cu cinste mai departe tradiția acestui sport în Valea Jiului, motiv pentru care atât cei doi performeri – Cristian Cernăianu și Antonio Domnițeanu – cât și apreciatul lor antrenor și coordonator al secției de popice de la clubul Inter Petrila, Marcel Dobrică, merită felicitările de rigoare.