DECIZIE: Elena Udrea va fi extrădată în România, unde va merge la închisoare

Condamnată definitiv de instanța supremă, în 7 aprilie, Elena Udrea a fost dusă în fața instanței, unde a stat însă câteva minute, conform Digi 24. Decizia luată marți de către Tribunalul din Blagoevgrad nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel de la Sofia.

Înainte de pronunțarea acestei decizii, autoritățile judiciare din Bulgaria au cerut și primit de la Ministerul Justiției documente în care sunt explicate condițiile de detenție în care ar fi ținută Elena Udrea, în cazul în care ar fi adusă în România.

Elena Udrea a cerut instanței să fie plasată în arest la domiciliu, prezentând documente care arată că și-a închiriat în Bulgaria o locuință, pentru următorii 7 ani.

Unde și-ar putea executa pedeapsa Elena Udrea

Dacă va fi adusă în România, Udrea și-ar putea ispăși pedeapsa la Penitenciarul pentru femei de la Tîrgșor (Prahova). Ea a fost încarcerată acolo și în primăvara lui 2015, după ce a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

”Eu am trecut relativ bine peste momentul acela pentru că eram în mijlocul unei bătălii, știam cu cine mă lupt, știam cine îmi sunt adversarii, știam de ce mi se întâmplă lucrul acesta și eram acolo într-o etapă pe care o duceam în lupta aceasta cu sistemul pe care deja îl devoalasem.
Deci nu am fost neapărat traumatizată pentru că aveam o miză. Ce mi se întâmpla mie avea o miză.
Mie îmi e foarte frică de insecte. Faptul că era plin de gândaci acolo era mai traumatizant decât faptul că nu aveam ușă la toaletă și oricând se putea deschide ușa de la cameră și să fii văzută la toaletă de cei care vizitau celulele”, spunea Elena Udrea despre perioada petrecută în penitenciar.

Elena Udrea a fugit din România în 7 aprilie, cu puțin timp înainte ca instanța supremă să pronunțe soluția definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute

Potrivit agenţiei bulgare de presă BTA, Elena Udrea a fost reţinută în apropierea punctului de frontieră Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia, în urma unei solicitări urgente a Poliţiei Române de a opri un vehicul care intrase în Bulgaria. La cererea autorităţilor române, aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore pentru a o împiedica să părăsească ţara sau să fugă, ulterior fiind arestată preventiv.

Poliţia bulgară a fost informată că Udrea a comis infracţiuni în timpul mandatului său de ministru, între 2009 şi 2012, obţinând mită de peste 12 milioane de lei româneşti şi 1,1 milioane de euro de la mai multe companii.

Toată procedura se derulează de către Parchetul Tribunalului București și de Interpol.

Pedepsele în dosarul Gala Bute

Fostul ministru al Turismului a fost condamnată, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. La momentul pronunțării deciziei definitive, Udrea se afla în Costa Rica.

Ea părăsise România la începutul lui 2018 și a cerut azil în Costa Rica. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica și apoi încarcerată. A fost eliberată în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a decis că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica. Ea și-a anunțat atunci revenirea în țară pe Facebook, spunând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica, pentru că vrea să își crească fetița acasă.

Pedepsele definitive în dosarul Gala Bute pronunțate de instanța supremă în iunie 2018 și menținute prin decizia din 7 aprilie:

Elena Udrea – şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu
Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea – trei ani de închisoare cu executare
Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea – un an şi şase luni cu suspendare
Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii – trei ani de închisoare cu suspendare
Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme – doi ani şi şase luni cu suspendare
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
De asemenea, completul de cinci judecători a menţinut şi decizia instanţei de fond pe latură civilă.

Astfel, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Instanţa a mai dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

Condamnările în prima instanță fuseseră pronunțate în martie 2017, Udrea primind 6 ani de închisoare.

Sursa – ziarulunirea.ro