La Lupeni, în noaptea de Înviere, salvatorii s-au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta deosebit de violent, cu degajare mare de fum. Întrucât flăcările se vedeau de la mare distanță, doi dintre colegii noștri – plt. maj. Rușanu Cristian și plt.maj. Fodor Robert, de la Garda de Intervenție Lupeni, deși se aflau în timpul liber și se pregăteau să participe la slujba de Înviere, au conștientizat gravitatea acestei situații și s-au alăturat numaidecât echipajelor de intervenție.

După eforturi susținute care au durat mai bine de 5 ore, pompierii au lichidat incendiul, stabilind ca și cauză probabilă a izbucnirii acestuia – coșul de fum deteriorat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar păsările și animalele din gospodărie, printre care trei câini și două pisici au fost salvate.

Felicitări pompierilor și voluntarilor care în această noapte au sărbătorit măreția Domnului prin altruism și curaj!