Pedepse mult mai ASPRE pentru tăierile ilegale de pădure: Ce pregătește Comisia Europeană

Planul Comisiei Europene este de a planta peste 3 miliarde de copaci în toate țările Uniunii Europene, a explicat Virginijus Sinkevicius, comisar european pentru Mediu. În paralel, legislația din toate țările membre se va înăspri și vor fi pedepse mult mai dure pentru defrișările ilegale.

„Iniţiativa noastă de a planta trei miliarde de copaci merge înainte şi, în mai, vom crea o aplicaţie şi un site, deci un calculator oficial al numărului de copaci şi sper că, atunci când europenii vor începe să se implice, oraşele, municipalităţile, companiile, şcolile, vom putea chiar să depăşim numărul de trei miliarde de copaci.

Ceea ce e cel mai important este să educăm oamenii, pentru că eu văd susţinere pentru program, dar, pe de altă parte, este foarte important să ştim ce fel de copaci e bine să plantăm, pentru ca ei să fie rezistenţi la viitoarele şocuri.

E bine să ştim că ei vor rezista în cazul unor secete şi aşa mai departe. Deci acesta este un aspect foarte important, mă bucur că mergem înainte şi că europenii susţin proiectul.

În ceea ce priveşte tăierile ilegale, desigur, este cea mai rea practică din câte pot exista în UE.

Cred că avem cazuri în unele state membre în care trebuie să înăsprim legile, şi nu mă refer aici numai la pădurari, ci şi la procurori, judecători, la poliţie, pentru că vreau să ne asigurăm că aşa ce va nu se mai întâmpla”, a declarat Virginijus Sinkevicius, comisar european pentru Mediu, informează Antena 3.

Sursa: stiripesurse.ro