Lovitură grea pentru Putin. Se dublează ajutorul pentru armata lui Zelenski

Londra susţine că a sancţionat de la începutul războiului din Ucraina peste 1.400 de persoane şi companii legate de regimul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Alianţii lui Putin sunt tot mai puţini, în timp ce Zelenski devine foarte popular pentru puterile lumii. Ministrul britanic de externe, Liz Truss, urmează să lanseze un apel miercuri la „dublarea sprijinului” pentru Ucraina şi la pregătirea pentru un război „pe termen lung” după invazia rusă, notează AFP.

„Geopolitica s-a întors”, urmează să afirme ministrul britanic în cursul unui discurs, miercuri, la Mansion House, reşedinţa oficială a Lordului-Primar al City of London.

„Să fim sinceri, arhitectura imaginată pentru a garanta pacea şi prosperitatea este un eşec cu Ucraina”, trebuie să spună ea. „Avem nevoie de o nouă abordare”.

„Trebuie să fim pregătiţi pe termen lung şi să ne dublăm sprijinul pentru Ucraina”, potrivit şefei diplomaţiei britanice. „Arme grele, tancuri, avioane – să săpăm în stocurile noastre, să creştem producţia, trebuie să facem toate astea”.

„Nu putem fi complezenţi – soarta Ucrainei atârnă în balanţă. Şi să fim clari: dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin câştigă, va fi şi mai multă mizerie în Europa şi consecinţe teribile în toată lumea”, urmează să avertizeze ministrul britanic de externe.

Liz Truss urmează, de asemenea, să ceară sancţiuni mai dure împotriva Rusiei.

„Trebuie să mergem mai departe. Putin nu trebuie să găsească nicăieri de unde să-şi finanţeze războiul teribil. Aceasta înseamnă oprirea importurilor de petrol şi gaze odată pentru totdeauna”, potrivit ministrului britanic.

Londra susţine că a sancţionat de la începutul războiului din Ucraina peste 1.400 de persoane şi companii legate de regimul preşedintelui rus Vladimir Putin şi a extins săptămâna trecută lista sancţiunilor comerciale care vizează Rusia, interzicând importul de argint, produse din lemn şi chiar caviarul.

Putin are ”spaţiul politic” pentru a se retrage din Ucraina, afirmă Boris Johnson

Preşedintele rus, Vladimir Putin, dispune de „spaţiul politic” pentru a pune capăt invaziei sale din Ucraina, în parte datorită cenzurii instaurate în Rusia, a declarat marţi premierul britanic Boris Johnson, transmite AFP.

„Ţinând cont de sprijinul masiv al Rusiei pentru ceea ce face, aparenta indiferenţă a media ruse faţă de ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina, paradoxul este că Putin dispune de mult spaţiu politic pentru a da înapoi şi a se retrage”, a declarat Boris Johnson la TalkTV.

Rusia susţine că invadarea Ucrainei este o „operaţiune militară specială” şi a ameninţat cu închisoarea pe oricine oferă o versiune diferită a evenimentelor.În consecinţă, Putin i-ar putea spune poporului rus că operaţiunea lansată în Ucraina a fost „o reuşită” şi că, „tehnic, este un succes”, a declarat Boris Johnson.

Rusia a avertizat în mod repetat despre posibilitatea ca luptele din Ucraina să devină un conflict nuclear, pe măsură ce Occidentul trimite Kievului arme din ce în ce mai puternice.

Dar Boris Johnson a insistat că Occidentul nu are nevoie să facă niciun fel de concesii în pofida ameninţării nucleare. „Cred că el (Putin) are mult spaţiu, are multă marjă de manevră”, a insistat premierul britanic, citat de AFP.

Decizia istorica a Germaniei in razboiul din Ucraina – Ce arme grele va trimite impotriva Federatiei Ruse

Ambasadorul Germaniei în SUA, Emily Haber, a anunțat că, „pe lângă trimiterea de tancuri antiaeriene în Ucraina, după cum am transmis, Germania va antrena și soldați ucraineni pe pământ german, potrivit BBC.

Germania a făcut acest anunț după reuniunea strategică de la Baza aeriană Ramstein organizată de SUA cu 40 de aliați pentu ajutor dat Ucrainei în războiul pornit de Rusia în urmă cu două luni.

Armele grele cerute de Kiev Germaniei nu pot fi livrate după ce Elveția a blocat reexportul de muniție de fabricație elvețiană folosită la vehiculele de luptă de infanterie Marder. Refuzul Elveției se referă și la muniția pentru sistemele autopropulsate de apărare aeriană „Gepard”, a declarat Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice elvețian, invocând neutralitatea țării sale.

Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a anunțat marți că Germania va permite livrarea de tunuri antiaeriene autopropulsate mobile în Ucraina. Anunțul oficial a fost făcut la Baza Ramstein a SUA în Germania, la reuniunea celor 40 de aliați pentru apărarea Ucrainei în fața invaziei ruse.

Lambrecht a mai anunțat că în prima etapă, aliații est-europeni vor trimite armament din epoca sovietică în Ucraina și apoi Germania va trimite noi arme. Germania va colabora cu SUA pentru antrenarea trupelor pe sisteme de artilerie, în Germania.  pe pământul german.

Germania a decis luni să permită livrarea de tunuri antiaeriene Gepard, a spus Lambrecht, fără a oferi detalii. Presa germană a raportat că compania de apărare Krauss-Maffei Wegmann va primi undă verde pentru a livra arme îmbunătățite din punct de vedere tehnic din fostele stocuri militare germane.

Sursa – romaniatv.net