Primul test competițional de anvergură trecut cu bucuria jocului pe terenul de fotbal de Viitorul Minerul Lupeni

După 6 luni de zile de la revenirea pe scena fotbalistică a echipei-fanion a municipiului Lupeni, prima echipă a CS Viitorul Minerul Lupeni a susținut și primul test competițional de anvergură pe terenul de sport, în cadrul unui turneu destinate echipelor de juniori din România, care a avut loc la Timișoara.

Aici, grupa de juniori under 11 a CS Viitorul Minerul Lupeni a întâlnit echipe similare, care au însă în spate experiența acumulată chiar și cu peste 4 ani mai mult decât elevii team-ului coordonat de familia fostului jucător emblematic al Minerului Lupeni: Emil Lumperdean și nepotul acestuia, Lucu Lumperdean. De altfel, este interesant de remarcat faptul că la competiția de la Timișoara, pe stadion s-au găsit, în același timp, 4 generații de Lumperdean, cel mai mic fiind Lorenzo, jucător de bază al tinerei echipe din Lupeni.

Dincolo de rezultatele de pe tabela de marcaj, pasionații și entuziaștii fotbaliști ai CS Viitorul Minerul Lupeni se întorc acasă cu cel mai important rezultat, acela de a fi putut avea ocazia de a simți cu adevărat plăcerea jocului de fotbal. În plus, aceștia au avut și ocazia de a se întâlni cu oameni de sport valoroși din Banat, unul dintre aceștia fiind apreciatul jurnalist sportiv Ioan Alexandru Tătar de la Radio Timișoara, un alt prieten de nădejde al familiei Lumperdean și un  susținător al echipei Minerul Lupeni, localitate în care și-a început de altfel cariera profesională.

”Cred că am făcut încă un pas important înainte în ceea ce înseamnă reînvierea tradiției fotbalistice sub culorile roșu și negru ale Minerului Lupeni, cu atât mai mult cu cât am văzut entuziasmul cu care fotbaliștii noștri au evoluat pe teren, în această competiție. Noi, cei din familia Lumperdean, care coordonăm acest proiect sportiv, punem foarte mult suflet în tot ceea ce facem și mă bucur că am reușit să transmitem acest spirit de competitivitate și sportivitate întregii noastre echipe. Ne dorim ca, într-un timp cât mai scurt, acești copii care descoperă acum bucuria jocului de fotbal, să fie cei care vor readuce suporterii în tribune și re-numele de Minerul Lupeni pe buzele tuturor. În fiecare zi facem încă un pas în această direcție și le mulțumim frumos tuturor celor care ne susțin, de la părinții copiilor din echipă și până la autoritățile administrației locale de la Lupeni”, a declarat Luciu Lumperdean, antrenor al echipei CS Viitorul Minerul Lupeni.

De altfel, acesta a precizat că inclusiv pentru deplasarea la turneul sportiv de la Timișoara, datorită susținerii primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță dar și altor oameni cu suflet din localitate, care s-au dovedit prin fapte a fi alături de această echipă, copiii au avut asigurat transportul și masa gratuite.

În concluzie, un lucru e cât se poate de clar: după 12 ani în care Minerul Lupeni și-a încetat activitatea fotbalistică, despre această echipă începe să se vorbească din nou, tot mai mult și tot mai bine ! Ceea ce, în opinia unanimă a chibiților și suporterilor, e foarte bine !