Liberalul hunedorean Lucian Heiuș este noul șef al ANAF

Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are începând de astăzi un nou președinte. Acesta este economistul hunedorean Lucian Heiuș, fost lider al PNL Hunedoara dar și unul dintre cei mai apreciați finanțiști din România, cu o bogată expertiză în domeniu acumulată de-a lungul carierei.

Până la numirea în funcția de președinte al ANAF, Lucian Heiuș a fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor și a fost chiar propunerea de ministru al acestui portofoliu, în cabinetul Florin Cîțu, nominalizarea sa fiind acceptată atât de partidele de la putere, cât și de opoziție, tocmai datorită profesionalismului său de necontestat.

Lucian Heiuș s-a născut în data de 13 noiembrie 1965 în Orăștie – județul Hunedoara. În anul 1990 a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Politehnicii Cluj – Napoca. Nouă ani mai târziu devine și absolvent al Facultății de Management Turistic și Comercial din cadrul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” din București. În 2006, a absolvit un master în cadrul Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, dar a urmat și mai multe cursuri de perfecționare în contabilitate, marketing și management, consultanță fiscală, precum și în domeniul contractelor de comerț exterior.

Cariera profesională și-a început-o ca inginer, în cadrul Întreprinderii Vagoane Arad, în anul 1990, iar mai apoi la Favior Vidra Orăștie. A urcat fiecare treaptă profesională, cu muncă și profesionalism, iar în anul 1997 devine director comercial al societății. Până în anul 2005 activează în mediul privat, fiind ulterior numit în postul de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara, funcție pe care o ocupă până în 2009. Rămâne însă în instituția financiară ca Trezorier șef (2009), director executiv (2009 – 2012) și consilier superior (2012).

Între 2012 – 2013 îl regăsim în fruntea Uzinei Mecanice Orăștie, iar mai apoi ca director executiv Camera Agricolă Județeană Hunedoara și director general adjunct al Direcției Generale a Domeniilor Reglementate Specific și al Direcției de Buget, Contabilitate Internă, Investiții și Achiziții Publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Profesionalismul de care a dat dovadă în activitate îl aduce, în 2013, în fruntea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara și rămâne în fruntea instituției, ca director executiv și, din nou, director general, până în anul 2016. Din această postură, avut în subordine circa 2.500 de angajați, pe care i-a coordonat și împreună cu care a înregistrat rezultate remarcabile.

În anul 2016 este ales deputat pe listele Partidului Național Liberal, fiind membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci. Din 2020 și până la data de 1 ianuarie 2021 este numit consilier superior al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, în prezent ocupând funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor, funcție în care a fost numit în data de 15 ianuarie 2021.

Unul dintre cei mai apreciați finanțiști la nivel național, cu o bogată activitate în domeniu, dublată de determinare și multă seriozitate Lucian Heiuș este noul președinte al ANAF, la propunerea Partidului Național Liberal, înlocuind-o în funcție pe Mirela Călugăreanu.