Rezerviști voluntari 2022: 1400 de dosare au fost depuse pentru posturile disponibile. „Este o cerere din ce în ce mai mare”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru News.ro că au fost depuse 1400 de dosare pentru postul de rezervist- voluntar în urma campaniei desfăşurate în primele luni ale acestui an. Ministrul explică faptul că au fost deja optimizate veniturile celor care se înscriu la această categorie, dar că trebuie mult îmbunătăţit sistemul de salarizare în Armată, dând ca exemplu modul în care este acum plătit un militar profesionist, transmite News.ro.

Am avut pentru zona de rezervişti voluntari, am avut 440 de locuri rămase de anul trecut şi am făcut o campanie în ianuarie-februarie de înscrieri, am avut 1400 de dosare, deci asta înseamnă că este o cerere din ce în ce mai mare pentru zona militară, sigur că trebuie să mai îmbunătăţim şi noi condiţiile de salarizare, dar le-am îmbunătăţit şi cred că asta a fost un succes”, a declarat Vasile Dîncu.

„Am văzut, de asemenea, am fost într-o mare unitate militară din teritoriu unde erau scoase la concurs vreo 20 de posturi şi aveau 80 de dosare, depuse, asta îmi spune că există o tendinţă de creştere, sigur că va trebui să lucrăm un pic la sistemul de salarizare pentru că, lumea nu ştie, din nefericire modul în care sunt plătiţi militarii este unul sub nivelul misiunii pe care o au. Vă dau un singur exemplu: un militar profesionist are echivalarea în sistemul civil 0 bază, adică muncitor necalificat, nu este normal să se întâmple asta. Încerc să schimbăm aceste lucruri refăcând sistemul de salarizare din Armată şi corelându-l cu adevărat cu sacrificiile care se cer unui militar.

Am optimizat cele legate de voluntari, rezervist- voluntar, am optimizat veniturile pe care le primesc în perioada când nu se află în instrucţie sau cele din perioada de instrucţie, încercăm să ne adaptăm şi la nivelul de aspiraţie al populaţiei, pentru că acesta este un lucru esenţial pentru a putea aduce resursă umană de calitate”, a declarat Ministrul Apărării pentru News.ro.