DN 7 A a intrat în reabilitare pe Cheile Jiețului

Unul dintre cele mai frumoase drumuri de belvedere din România, DN 7A Petroșani-Voineasa, care asigură și legătura dinspre Valea Jiului cu celebra șosea montană Transalpina, a intrat din nou în reabilitare.

Intervenția drumarilor era mai mult decât necesară și a fost solicitată în mod constant de șoferi, dar și de autoritățile publice locale și județene din Valea Jiului și județul Hunedoara, întrucât îndeosebi pe segmentul de drum din Cheile Jiețului, drumul este degradat, cu foarte multe gropi și alte probleme de siguranță rutieră.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram  spune că, deși această arteră rutieră nu se află în administrarea instituției pe care o reprezintă, împreună cu președintele CJH, Laurențiu Nistor, a făcut numeroase demersuri la conducerea CNAIR și chiar la Ministerul Transporturilor, în vederea luării de către instituțiile abilitate a unor măsuri urgente pentru reabilitarea acestui sector de drum, deosebit de căutat de turiști.

”Merg des cu bicicleta sau cu mașina pe Cheile Jiețului. Aici primăvara vine târziu, iarna vine mai repede, dar fiecare anotimp are un farmec greu de descris. Practic, pe o distanță de câțiva kilometri ajungi de la șes la munte, de la primăvară la iarnă într-un timp foarte scurt! Drumul pe Cheile Jiețului este un drum național (DN7A) și este administrat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Un sector important al acestui drum se află pe teritoriul județului Hunedoara, motiv pentru care alături de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, am solicitat conducerii CNAIR măsuri urgente pentru reabilitare. Chiar dacă nu este un drum județean și nu se află în administrarea CJ Hunedoara, acest drum facilitează accesul turiștilor spre județul Vâlcea și, mai departe, spre Valea Oltului, atât pe timp de vară, cât și iarna, situație în care se impune un trafic sigur!”, a declarat Costel Avram.

Tot acesta informează că de câteva zile, lucrările de reabilitare a DN 7A din Cheile Jiețului au început. ”Nu numai că se lucrează intens pe acest sector de drum, dar președintele CJ Hunedoara i-a solicitat insistent Directorului general al CNAIR, Cristian Ovidiu Pistol, să dispună măsurile necesare pentru a introduce cât mai curând acest drum în reabilitare. Prin urmare, DN7A se va constitui în prioritate a CNAIR. Fiecare zi, fiecare săptămână, fiecare lună este un nou pas spre transformarea județului Hunedoara în județ turistic, în destinație turistică de excelență”, a mai spus Costel Avram.