Doar un fermier din trei va primi micrograntul de 5.000 euro pentru pierderile din pandemie: Ministerul Agriculturii caută bani pentru fermierii care au rămas pe dinafară

Se pare că liderii politici au făcut calcule greșite și lumea s-a trezit fără bani. Sunt peste 32.000 cereri depuse în cadrul măsurii „Microgranturi în domeniul alimentar“ şi bani pentru doar 10.000.

Banii care merg către agricultori drept compensaţie pentru pierderile suferite în pandemie, puşi la dispoziţie prin măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, s-au dovedit insuficienţi.

Sunt 50 milioane euro disponibili şi peste 32.000 solicitanţi care au încărcat documente în aplicaţia dedicată, ceea ce înseamnă că doar un fermier din trei va primi micrograntul de 5.000 euro.

Fermierii au criticat dur modul de distribuire al banilor, criteriul „primul venit, primul servit“ fiind considerat injust şi în măsură să-i sancţioneze pe producătorii care nu au abilităţi de lucru cu calculatorul şi nici nu s-au „orientat“ la timp către persoane care au prestat contracost serviciul încărcării documentelor în aplicaţie. De menţionat că suma de 50 milioane euro s-a epuizat în primele 15 minute de la deschiderea aplicaţiei.

În ultimul comunicat al Ministerul Agriculturii, în care se prezintă lista nominală cu cererile de finanţare depuse în cadrul apelului pentru Măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, listă care conţine şi pre-evaluarea automată realizată de sistemul informatic, se arată însă şi că există preocupare pentru „identificarea unei surse de finanţare care să răspundă cât mai bine nevoilor solicitanţilor care activează în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, aflaţi în situaţia de a nu obţine finanţare prin această măsură ca urmare a epuizării plafonului disponibil“.

„În ceea ce priveşte LISTA FINALĂ a beneficiarilor, menţionăm că la realizarea acesteia se va ţine cont de prevederile art.8 din OUG nr.61/2022 – „Cererile de finanţare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanţare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite în Ghidul solicitantului, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi în limita fondurilor alocate, conform art. 4 alin (2)”. (…).

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale mulţumeşte fermierilor pentru interesul deosebit manifestat pentru accesarea acestei forme de sprijin şi va continua demersurile de identificare a unei surse de finanţare care să răspundă cât mai bine nevoilor solicitanţilor care activează în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, aflaţi în situaţia de a nu obţine finanţare prin această măsură ca urmare a epuizării plafonului disponibil.

Totodată, asigurăm fermierii că instituţiile subordonate MADR, responsabile cu implementarea măsurilor de sprijin, vor lucra la o mai bună coordonare metodologică şi vor intensifica eforturile de debirocratizare privind actele necesare accesării măsurilor gestionate, pentru a simplifica şi eficientiza accesul fermierilor la fondurile disponibile“, au transmis reprezentanţii ministerului.

Fermierii au semnalat încă dinainte ca aplicaţia să fie deschisă pentru depunerea solicitărilor că se confruntă cu o birocraţie inutilă, generatoare de costuri şi în măsură să le îngreuneze demersul de a-şi strânge documentele necesare. Concret, micii fermieri (PFA, II, IF) au fost puşi pe drumuri, fiind obligaţi ca la dosar să aducă şi o împuternicire semnată la notar pentru ca un operator cu semnătură electronică să poată încărca în sistem cererea lor. În zilele premergătoare depunerii cererilor s-au creat cozi uriaşe la anumite cabinete notariale, pentru ca în preziua depunerii de la minister să se revină şi să se precizeze că este de ajuns ca fermierii să completeze un formular-tip de împuternicire. Nemulţumirea micilor producători a fost cu atât mai mare cu cât reprezentanţii firmelor n-au avut nevoie de legalizarea împuternicirii la notar.

Sursa: adevarul.ro