Ne paște o CRIZĂ în Educație: Jumătate dintre profesori o să iasă la pensie, iar tinerii nu sunt atrași de profesia de dascăl

România se îndreaptă spre o criză de personal puternică în sectorul educației, în condițiile în care, în prezent, mai puțin de 1 din 10 profesori are vârsta sub 30 de ani.

Nu este exclus ca peste 50% dintre profesori să iasă la pensie în următorii 10 ani, astfel că educația unei întregi generații să fie sub semnul întrebării, asta mai cu seamă că nivelul salarial extrem de redus va face ca și migrația către locuri de muncă mai bine plătite să se accentueze.

Potrivit datelor Oficiului European de Statistică Eurostat, din cei 47.414 de profesori din învățământul primar din România, mai mult de jumătate (28.376) aveau, în 2020, vârsta de peste 50 de ani.

7.734 dintre ei aveau vârsta între 55 și 64 de ani, iar 820 predau cu toate că au trecut de 65 de ani. Situația urmează același tipar, cu profesori în vârstă, și în învățământul gimnazial și liceal. Datele Ministerului Educației arată că în învățământul preuniversitar românesc lucrează, în prezent, numai aproximativ 19.000 de cadre didactice cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, în condițiile în care numărul total al profesorilor din țara noastră era, în anul școlar abia încheiat, de 208.642.

Statisticile arată că din totalul personalului din învățământul preuniversitar (290.087 persoane), peste jumătate (52%) lucrează în ciclul primar și gimnazial (27,2% în liceu și 19% în învățământul preșcolar). 208.642 sunt cadre didactice, 20.941 cadre auxiliare, iar 7484 personal administrativ.

Potrivit experților, nivelul ridicat de îmbătrânire a corpului profesoral reflectă un adevărat fenomen social pe care întreaga economie îl va resimți în următorii 10-15 ani, informează profit.ro.

,,Sunt peste 1,9 milioane de români, generația decrețeilor, care vor ieși la pensie și, din păcate, din urmă vin prea puțini tineri care să înlocuiască forța de muncă în majoritatea sectoarelor economice. Dacă în industrie, în construcții, în agricultură vom aduce cel mai probabil forță de muncă din Asia, în ceea ce privește educația, problema va fi una cu adevărat sensibilă – nu va mai avea, practic, cine să ne învețe copiii’’, a afirmat Adrian Negrescu, managerul Frames, pentru Profit.ro.

Statisticile Ministerului Educației arată că, în anul școlar 2020/2021, numărul personalului didactic din învățământul preuniversitar a crescut față de anul școlar anterior cu 1158 persoane dar, pe de altă parte, rămâne cu 552 de persoane sub nivelul din anul școlar 2017/2018.

Sursa – ziarulunirea.ro