Înființarea centrelor de colectare pentru deșeuri voluminoase e în atenția administrației județene hunedorene

Cu toate că, în prezent, operatorii de salubritate care gestionează activitățile de colectare și management al deșeurilor în cadrul SMID Hunedoara derulează, periodic, campanii de colectare a deșeurilor din categorii speciale, cum sunt cele voluminoase rezultate din amenajări interioare (mobilă deteriorată sau veche, saltele, obiecte de uz casnic etc.) sau cele rezultate din activități de construcții și demolări, se impune fără nici un dubiu necesitatea amenajării unor centre permanente de colectare a acestor tipuri de deșeuri. Acest lucru este mai mult decât necesar în condițiile în care autoritățile județene de control, de la APM și Garda de Mediu, până la Primării și Consiliul județean, au constatat că astfel de deșeuri se regăsesc, tot mai des, aruncate pe domeniul public, în zone neautorizate.

Pentru ca astfel de situații să nu mai fie întâlnite pe raza județului Hunedoara, Consiliul județean Hunedoara intenționează să aplice pentru obținerea de fonduri europene, în cadrul programelor disponibile în acest scop, pentru implementarea unui proiect prin care să fie amenajate tocmai astfel de puncte (stații) de colectare a deșeurilor voluminoase și de construcții. În acest scop, administrația județeană a solicitat din partea tuturor municipalităților din județul Hunedoara să pună la dispoziție teren pentru a putea realiza aceste puncte speciale de colectare. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune că proiectul este deja în etapa de elaborare, dar că pentru a putea fi finalizat, mai este încă nevoie de participarea unor administrații locale. ”Aproape toate municipiile din județ au identificat și ne-au pus la dispoziție teren pentru a putea amenaja acele puncte de colectare unde oamenii să poată veni, în fiecare zi, să depună deșeuri din construcții, demolări, amenajări interioare ș.a.m.d. Mai așteptăm doar de la primăriile din Hunedoara și din Brad să ne pună la dispoziție teren pentru a putea finaliza proiectul și a lansa cererea de finanțare pentru construirea centrelor de colectare a deșeurilor speciale, ca o a doua etapă a investițiilor necesare pentru managementul eficient al deșeurilor în județul Hunedoara. Există bani europeni în acest scop și am convingerea că vom obține și noi sumele necesare pentru a realiza aceste centre, care sunt absolut necesare”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Mai mult, acesta spune că în acest proiect, vor fi cuprinse și sumele necesare pentru realizarea lucrărilor care se impun în vederea închiderii definitive a ultimului deponeu neconform de pe raza județului, cel de la Morișoara, în municipiul Vulcan. ”După cum se știe, în momentul în care am realizat proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Hunedoara, a trebuit să închidem cele 11 gropi de gunoi neconforme care se aflau la acel moment pe raza județului. Doar două dintre acestea nu au putut fi închise până la punerea în funcțiune a SMID, cele de la Uricani și Vulcan, unde existau probleme legate de proprietatea terenului pe care se aflau acele gropi de deșeuri. Între timp, ele s-au rezolvat și, după cum se știe, anul trecut am finalizat procesul de închidere definitivă a gropii de la Uricani, cu fonduri accesate prin Administrația Fondului de Mediu, iar pentru închiderea gropii de la Vulcan, vom prevedea sumele necesare în proiectul european prin care ne propunem implementarea etapei a doua a SMID”, a mai spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

În opinia acestuia, de îndată ce sistemul integrat de management al deșeurilor va fi pe deplin funcțional în județul Hunedoara, pe măsură ce gradul de colectare selectivă al deșeurilor va crește, vom putea avea și costuri tot mai mici pentru acest serviciu de utilitate publică dar este, în același timp, convins că va mai trece ceva vreme până când se va ajunge la un astfel de moment.