Ziua Imnului Național marcată la Consiliul județean Hunedoara

Pentru că 29 iunie este o zi care marchează Ziua Imnului de Stat al României, ședința Consiliului județean Hunedoara programată pentru această zi a început într-un mod ceva mai aparte. Asta deoarece în debutul ședinței administrației județene, Imnul Național „Deșteaptă-te, române!” a fost intonat de un grup format din Corala Sacerdotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei – dirijor pr. Daniel Balea, Grupul vocal bărbătesc „Voievozii Munților” din comuna Vâlcele, județul Covasna condus de preotul Vasile Antonie Tămaș, alături de interpretul Ciprian Roman, directorul Centrului de Cultură și Artă din Deva.

”Le mulțumesc pentru emoția pe care am trăit-o ascultând versurile înălțătoare ale Imnului României! „Deșteaptă-te, române!” a fost intonat cu talent și dragoste de țară de acești oameni deosebiți și mă bucur că i-am putut asculta într-o zi specială în plenul Consiliului județean Hunedoara”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Emoționat de acest eveniment inedit din plenul CJH s-a declarat și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram. ”Ședința de astăzi a CJH a început cu intonarea Imnului Național al României. Vă mărturisesc că rar mi-a fost dat să trăiesc asemenea clipe emoționante și asta pentru că „Deșteaptă-te, române!” a fost intonat într-o interpretare remarcabilă de un grup format din preoți ai Corului „Sacerdotes” de la Catedrala Episcopală din Deva, din membrii Grupului vocal bărbătesc „Voievozii Munților” din comuna Vâlcele, jud. Covasna, alături de interpretul hunedorean Ciprian Roman, manager al CCA Hunedoara. Când ascult Imnul Național, redescopăr măreția acestei națiuni în care sunt mândru că m-am născut și pentru care sunt gata în fiecare zi să muncesc pentru a contribui, atât cât pot, la dezvoltarea sa, pentru traiul mai bun al semenilor mei. Emoția retrăită de fiecare dată să ne dea putere de a onora memoria înaintașilor noștri, a tuturor celor care, prin faptele lor, au clădit România în care trăim astăzi! „Deșteaptă-te, române!” să ne fie îndemnul care să mențină vie speranța, unitatea și grija față de cei din jur!, a declarat Costel Avram.

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită la Deva și în „Piața Tricolorului” unde s-a desfășurat astăzi ceremonialul public organizat cu acest prilej de Instituția Prefectului județului Hunedoara.

În alocuțiunea sa, subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea a prezentat semnificația acestei zile dedicată imnului nostru „Deșteaptă-te române”, simbol al unității și identității naționale:
„Imnul României, „Deșteaptă-te române”, reprezintă un simbol național alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial, la Marea Unire din 1918, în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul Revoltei de la Brașov din 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989. Identitatea noastră, ca popor, are o componentă deosebit de importantă: Imnul României. Generația noastră, dar și cele viitoare, au datoria să păstreze viu spiritul patriotic al mesajului transmis de imnul „Deșteaptă-te române” , să facă cinste României și să apere valorile, tradițiile și moștenirea istorică și culturală a poporului român.De fiecare dată, ne gândim atât la românii care au luptat pentru libertatea și unitatea țării dar și la copiii noștri cărora trebuie să le transmitem dragostea de țară”, a spus Gheorghe Bogdan Urdea, subprefectul județului Hunedoara.