miercuri, august 10th, 2022

 

Alte drumuri de interes județean intră în reabilitare

Îmbunătățirea infrastructurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara este o constantă a activității acestei instituții și în acest an. În acest context, consilierii județeni, întruniți miercuri, 10 august 2022, în ședință extraordinară desfășurată în sistem videoconferință, au aprobat o serie de proiecte de hotărâre care vizează reabilitarea sau modernizarea unor drumuri de interes județean. Astfel, au fost aprobate documentații tehnico-economice (faza DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru reabilutarea drumurilor județene: DJ 687E: Hunedoara – Teliucu Inferior – Ghelari – Ruda – Bunila – Vadu Dobrii, tronson km 21+630 – kmCItește mai departe


Campionatul Național de Viteză în Coastă ajunge, în premieră, la Straja

Campionatul Național de Viteză în Coastă ajunge, în premieră, la finalul acestei săptămâni, la Straja, în județul Hunedoara. Mai exact, drumul județean 664A, care leagă Municipiul Lupeni de stațiunea turistică Straja, va fi gazda celei de-a 3-a etape de coeficient 2, respectiv a 6-a etapă de coeficient 1 din Campionatul Național de Viteză în Coastă, la care vor lua startul  71 de piloți. Trofeul Straja Lupeni este o competiție nou-introdusă în calendarul competițional, în cadrul căreia cei mai buni și rapizi piloți din prima divizie a acestei competiții, precum șiCItește mai departe


Vești bune pentru șoferi: Tarifele RCA în scădere pe piața românească, anunță ASF

Potrivit Autorității pentru Supraveghere Financiară, piața RCA confirmă, după prima jumătate a anului 2022, că a reușit să depășească efectele dispariției City Insurance S.A., fostul lider din domeniu. Eficiența măsurilor fără precedent, luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atât în ceea ce privește legislația în domeniu, cât și în ceea ce privește activitatea de control și supraveghere, este confirmată de datele preliminare raportate de firmele de asigurare pentru primele 6 luni din 2022. Concret, nivelul de concentrare a pieței, deși este încă ridicat, a ajuns la cea mai micăCItește mai departe


Noi funcții de confidențialitate pentru WhatsApp: Utilizatorii pot decide cine vede dacă sunt online

Aplicația de mesagerie WhatsApp lansează pentru utilizatorii din toată lumea, noi funcții de confidențialitate, ca urmare a cererilor venite de la useri. Aceștia vor putea să aleagă cine din agenda lor îi poate vedea online și cine nu, iar dacă părăsesc un grup, ei pot alege ca cei din grup să nu fie notificați, conform The Guardian.Funcțiile vor fi implementate în această lună, într-o campanie globală care va începe din Marea Britanie. În prezent, dacă părăsești un grup WhatsApp sau ești eliminat din acesta, fiecare membru este notificat, ceea ceCItește mai departe


Pensionare anticipată 2022: Care sunt documentele necesare și care sunt pașii de urmat

Pensionarea pentru limită de vârstă este posibilă, potrivit Legii 263/2010, atunci când sunt îndeplinite simultan condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare care sunt prevăzute de lege. La ora actuală vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard deCItește mai departe


ALERTĂ METEO: COD GALBEN și PORTOCALIU de FURTUNI în HUNEDOARA și alte județe, până joi. Averse, descărcări electrice și izolat grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 10 august, o avertizare cod galben și portocaliu de furtuni, valabilă până joi.  COD GALBEN În Oltenia, în nordul și vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/mp.   COD PORTOCALIU În cea mai mare parteCItește mai departe


Minivacanță de TREI zile în România: 15 august, Adormirea Maicii Domnului, zi liberă pentru angajați

Salariații din România se vor bucura de o nouă minivacanță de trei zile, în luna august. Este vorba despre ziua de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, zi liberă potrivit Codului Muncii, care pică într-o zi de luni, astfel, angajații vor avea la dispoziție trei zile libere pentru o mică ieșire la munte ori la mare. Sărbătorile legale în care angajații români cu dreptul la zile libere plătite care au mai rămas în 2022 sunt după cum urmează: – 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni; – 30CItește mai departe


Minerul Lupeni revine în campionatul de fotbal

Club sportiv fanion al minerilor din Valea Jiului, cu o tradiție care datează de mai bine de un secol, Minerul Lupeni revine din acest sezon în campionatul de fotbal, urmând să evolueze în Liga a IV-a județeană. Decizia a fost luată de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, care a identificat soluții pentru reînființarea și susținerea echipei de fotbal, împreună cu mediul de afaceri local. Astfel, după ce în urmă cu un an de zile a fost înființat Clubul Sportiv Viitorul Minerul Lupeni, în jurul familiei Lumperdean, cu intențiaCItește mai departe


Ședință extraordinară la CJH, pe 10 august 2022

Consiliul Județean Hunedoara este convocat în ședință extraordinară, în data de 10 august, ora 11.00, desfășurată în sistem videoconferință, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea unui act adițional la Contractul de administrare nr.12817/2465/2017 privind un sector de drum aparținând DJ 668D aflat în domeniul; Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, precum și modificarea programului de investiții, anexă la buget; Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economiceCItește mai departe


Teatrul pentru copii MiniREACTOR din Cluj-Napoca, prezintă în luna august, trei spectacole la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni

Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni va fi în luna august, timp de trei zile, gazda Teatrului MiniREACTOR din Cluj-Napoca, care va fi prezent aici cu un program cultural pentru copii. Programul cuprinde două spectacole de teatru și un spectacol de magie, iar intrarea publicului va fi liberă, în limita locurilor disponibile. Astfel, în ziua de 22 august de la ora 17, copiii și părinții lor se vor putea întâlni cu magicianul Florin Suciu și asistentul lui, iepurașul Bubu, în cadrul spectacolului Hocus Pocus. Florin Suciu este actor-păpușar. În 2017, FlorinCItește mai departe