Exemplul Straja și îndemnul inevitabil al lui Andi Moisescu

Nu încape nici un fel de îndoială că evenimentul sportiv organizat, la finalul săptămânii trecute, în stațiunea Straja din municipiul Lupeni, unde a avut loc un inedit concurs de automobilism dotat cu ”Trofeul Straja”, a reușit să pună în valoare, o dată în plus, cea mai apreciată stațiune turistică din Valea Jiului.

Acest lucru a fost sesizat și de apreciatul om de televiziune Andi Moisescu, care, de altfel, a fost și el prezent la acest eveniment. Andi Moisescu recunoaște că niște oameni chiar s-au străduit să pună mai bine în valoare stațiunea Straja și este de părere că exemplul de la Lupeni ar trebui preluiat și de celelalte comunități din Valea Jiului. ”Indiferent din ce entitate fac parte (antreprenori locali, Administrație sau Federație) cu toții au văzut mai întâi ce-i unește și abia mai apoi ce-i diferențiază. Așa am ajuns să ne bucurăm cu toții (localnici și oaspeți) de un weekend memorabil în Valea Jiului. La Campionatul național de viteză în coastă, în premieră, la Straja. Sper din tot sufletul ca atitudinea lor să-i pună pe gânduri și pe alții. Iar Straja să fie doar un prim exemplu pentru întreaga Vale a Jiului. Felicitările mele sunt inevitabile”, a scris Andi Moisescu pe pagina sa de facebook.

Prima ediție a Trofeului Straja la automobilism a fost organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv și Clubul Sportiv Auto Blic Brașov, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, Asociația Pro Straja, Consiliul județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, iar inițiativa i-a aparținut senatorului Cristian Resmeriță.

Cam are dreptate, domnul Andi Moisescu !… Inevitabil!