Dacă v-ați așezat la masă, fie și o singură dată, undeva în munții dimprejurul Văii Jiului, la o stână sau undeva, într-o casă de jieni autentici din satele de pe cele două Jiuri, atunci nu veți fi uitat niciodată gustul unic, atât de apetisant, al bucatelor și veți fi înțeles de ce oamenii aceștia, momârlanii, sunt atât de sănătoși, de roșii în obraji și plini de poftă de viață până la adânci bătrâneți. Asta pentru că bucatele momârlănești, gătite de băcițe și de găzdoaie cu veleități culinare inegalabile, garantat nu au întrânsele nimic din ingredientele ”chimicale” ale bucătăriei moderne de la oraș.

Cu denumiri care mai de care mai ciudate – bulz, păsat, jintiță, curechi, pecină, sloi, aite, măietic, covăsală, topisală ori zeamă și cu nelipsita glajă de țuică așezonată cu un pahar de bozun sau de trânc, meniurile de la masa momârlanilor sunt, pe cât de greu de descifrat sau de pronunțat, pe atât de irezistibile la degustat sau, mai degrabă, la înfulecat. Nu-i de mirare că la pensiunile sau chiar la hotelurile cu ștaif de pe Valea Jiului, turiștii care vor fi fost pe undeva omeniți vreodată cu astfel de bucate, le caută în disperare prin cartea de meniuri, mirându-se că ele nu se regăsesc în oferta de turism culinar a regiunii, decât în rarisime ocazii.

Poate și pentru a corecta această ”scăpare”, poate și din nevoia de a transmite generațiilor viitoare spre a valorifica cumva această zestre culinară a momârlanilor, eminentul etnolog și scriitor dr. Dumitru Gălățan Jieț a dedicat cea mai recentă carte a sa, publicată sub egida Editurii Măiastra din Tg. Jiu cu sprijinul generos al lui Emil Părău, tocmai acestei teme atât de generoase: ”Zestrea culinară și longevitatea în Ținutul Momârlanilor”. Cu inegalabilul său har de povestitor, dar și cu meticulozitatea documentării oricărei teme cu referință la băștinașii din seminția cărora se trage el însuși, Dumitru Gălățan Jieț dezvăluie publicului secretul longevității momârlanilor și coboară din dicționarul de regionalisme cuvinte ce exprimă aproape totul despre bucătăria momârlănească. În plus, ”sarea și piperul” din cartea sa constau în devoalarea secretului culinar al momârlanilor odată cu așternerea pe hârtie a rețetelor culinare ale acestora, multe din ele avându-și originea cu milenii în urmă, în hrana de pe masa dacilor liberi, din a căror spiță se revendică momârlanii din Valea Jiului.

Cititorul poate astfel afla feluritele ”tehnologii” prin care mămăliga prinde un gust incomparabil cu ceea ce știm, în general despre această ”hrană a săracului”, sau  poate înțelege cum de laptele, smântâna, untul și brânza, fie ele de oaie, vacă sau capră, au aici un gust aparte, fiind un ingredient de bază în aproape orice fel de mâncare tradițională și poate descoperi tehnicile speciale de preparare a cărnii, care fac din tocanul de berbec, din sloiul de oaie sau din ”pomana porcului” delicatese care-ți lasă gura apă. Nimic din tot ceea ce înseamnă bucătăria momârlanilor nu i-a scăpat pasionatului autor care a reușit, prin impresionanta sa operă literară dedicată momârlanilor, să aducă această ”foaită” de români în atenția unei lumi întregi, prezentându-i trecutul milenar, unicitatea și frumoasele tradiții și obiceiuri, aducând în atenție valorile inestimabile ale acestora.

Iar dacă reputatul scriitor prof.dr. Zenovie Cârlugea, care semnează prefața acestui volum consideră, pe bună dreptate, că ”Zestrea culinară și longevitatea în Ținutul Momârlanilor este o lucrare bine gândită și temeinic realizată care grăiește despre iubirea și atașamentul autorului față de tradițiile, obiceiurile, modul de viață al locuitorilor din mijlocul cărora s-a ridicat acest ”fiu al Jiețului” devenit cel mai de seamă monograf al Ținutului Momârlanilor”, atunci este cât se poate de evident de ce energicul investitor în turismul din Valea Jiului, Emil Părău, un pasionat susținător al istoriei și tradițiilor acestui ținut, spune la rândul său, că această carte ”este poate cea mai cuprinzătoare și profundă analiză a traiului momârlanilor care aduce în fața cititorului cele mai ascunse lucruri despre aceștia, pentru că nimic nu este mai intim în viața nimănui decât bucătăria, loc dătător de hrană și de viață pentru fiecare om și veritabilă ”carte de vizită” a momârlanilor noștri.”

Iată de ce, veți înțelege, dragi cititori, că scriind aceste rânduri despre ”cartea-n bucate” a distinsului dr. Dumitru Gălățan Jieț, am făcut-o cu o poftă care m-a îndemnat nu doar ”să o sorb” cu privirea, ci pur și simplu să ”o mânânc” filă cu filă. Ceea ce vă recomand tuturor să faceți, ca să înțelegeți de ce meniul momârlanilor este atât de special și de ce aceia care-l respectă par că au descoperit secretul longevității.

Cât privește creațiile literare ale distinsului dr. Dumitru Gălățan Jieț, felicitându-l și pentru această nouă lucrare, așteptăm deja, cu nesaț, următoarea.