Acțiune de ecologizare la porțile Retezatului, de Ziua Națională a Muntelui

Ziua Națională a Muntelui a fost sărbătorită, miercuri, 14 septembrie 2022, printr-o amplă acțiune de ecologizare care a avut loc în comuna Sălașu de Sus, poartă de intrare în masivul Retezat. Cei peste 100 de voluntari (elevi de la Sălașu de Sus si Hațeg, reprezentanți ai comunității locale, ai agenților economici de pe raza comunei, salvatori montani, angajați ai Parcului Național Retezat) au strâns zeci de saci de deșeuri din punctele vulnerabile ale comunei: Poiana cu narcise, Cetatea Malaiesti, viaduct Ohaba ori din proximitatea drumurilor comunale și județene. Acțiunea de ecologizare a vizat inclusiv traseul turistic Via Transilvanica, precum și zona Cârnic-Pietrele.

Campania de ecologizare și conștientizare a importanței zonei montane a fost organizată de Comitetul de Masiv Retezat, Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Sălașu de Sus, Centrul Hațeg al Agenției Naționale a Zonei Montane și Asociația de Turism Retezat, cu sprijinul ADI Deșeuri și Supercom.

Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat la eveniment de vicepreședintele Ion Bădin iar din partea Agenției Naționale a Zonei Montane a fost prezent directorul adjunct Gheorghe Hîrlav. ”Le mulțumesc tuturor celor care astăzi au răspuns invitației noastre, în special elevilor de la Școala Gimnaziala din Sălașu de Sus și de la Liceul I.C. Brătianu din Hațeg. Le mulțumesc și salvatorilor montani de la SPJ Salvamont Hunedoara, care s-au implicat activ în campania de ecologizare”, a declarat Ion Bădin, vicepreședintele CJH.

fapt înbucurător, la finalul campaniei, s-au strâns doar câteva zeci de saci de deșeuri. Potrivit primarului Ioan Vlad a rezultat o cantitate mult mai redusă de deșeuri decât în anii precedenți, semn că locuitorii comunei și vizitatorii tratează cu mai mare responsabilitate colectarea deșeurilor.

Ediția din acest a campaniei, derulată la nivel național, are ca slogan „Munții contează! Păstrează munții curați!”.

La nivel internațional, anul 2022 a fost proclamat drept „Anul internațional al Dezvoltării Durabile a Munților” de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite.