Un amendament al senatorului Cristian Resmeriță poate prelungi activitatea minieră în Valea Jiului cu 6 ani și poate salva de la închidere Termocentrala de la Paroșeni

Noua sesiune parlamentară a început pentru senatorul social-democrat Cristian Resmeriță cu o inițiativă parlamentară curajoasă care, în măsura în care se va bucura de susținere parlamentară dar și publică, ar putea contribui decisiv la prelungirea activității miniere în Valea Jiului cu 6 ani pentru toate cele 4 sucursale miniere aflate în prezent în exploatare și ar putea salva de la închidere Termocentrala de la Paroșeni.

Senatorul Cristian Resmeriță a vorbit despre acest demers al său în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc miercuri, 21 septembrie 2022, chiar în Valea Jiului, circumscripția pe care acesta o reprezintă în Parlamentul României. Acesta a arătat că noua Ordonanță de Urgență 108/2022 a Guvernului, aflată acum în procedura de analiză și aprobare parlamentară, urmând să devină Legea 447/2022 conține, în forma adoptată de Guvern, prevederi clare prin care este prevăzută practic lichidarea sectorului minier și termoenergetic din Valea Jiului până în anul 2030.

”Dacă vă aduceți aminte, eu am avertizat încă de acum trei ani asupra faptului că PNL dorește să închidă tot ce înseamnă minerit și energie pe cărbune în Valea Jiului și în județul Hunedoara, bazându-se pe o directivă europeană privind decarbonizarea sistemelor energetice. Am avertizat asupra acestui pericol și în urmă cu mai bine de un an când a fost închisă termocentrala de la Mintia și nu mai vreau să revim acum asupra vânzării acestui obiectiv energetic strategic la un preț, în opinia mea, derizoriu. Din păcate, temerile mele că PNL închide tot ceea ce înseamnă minerit și energie în județul Hunedoara, fără a pune nimic în loc, sunt confirmate din nou, prin OUG 108/2022, document elaborat de Ministerul Energieri, semnat de ministrul Virgil Popescu și contrasemnat de premierul Nicolae Ciucă”, arată senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta atrage atenția că, în actul normativ aflat acum în atenția Parlamentului, se arară negru pe alb, fără nici un dubiu, că: ”Capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă rămase în funcțiune la 31 decembrie 2021, se retrag din exploatare și se închid” (art. 4 alin.1 din OUG 108/2022), CET Paroșeni (parte a CEH) având stipulat ca termen de închidere finalul anului 2030. Similar, același act normativ prevede, la art.6 alin. 1, închiderea și ecologizarea minelor de cărbune din Valea Jiului, în două etape, după cum urmează: până la data de 31 decembrie 2026 – exploatările miniere de la Lupeni și Lonea, respectiv până la data de 31 decembrie 2032 – exploatările miniere de la Livezeni și Vulcan.

Ori, în opinia senatorului Cristian Resmeriță, aceste ținte stabilite de Ministerul Energiei pentru închiderea sectorului minier și termoenergetic din Valea Jiului, nu pot fi acceptate și cheamă alături de el întreg mediul politic, administrativ, economic, sindical, social și opinia publică din regiunea Văii Jiului să-i fie alături în susținerea argumentată a demersului parlamengtar pe  care deja l-a inițiat în această direcție. În aceste vremuri în care avem o criză profundă de energie, consider că este important, ca fiecare dintre noi să facă orice este posibil, pentru a găsi soluții de a produce energie. Mai mult, am observat o puternică dorință în toată Europa, dar și în restul lumii, de a continua producția de energie pe cărbune ca răspuns la criza energetică globală prin care trecem. În acest context, consider că este total inoportun, să oprim activitatea la două exploatări miniere (EM Lonea și EM Lupeni) în 2024, iar altor două exploatări miniere (EM Vulcan și EM Livezeni) în 2030. De asemenea am observat cu surprindere că SE Paroșeni era propusă pentru a fi închisă în 31 decembrie 2030. Am considerat acest lucru inacceptabil și, împruenă cu alți colegi, am acționat prin depunerea unor amendamente la Legea 447/2022 privind aprobarea OUG 108/2022”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Practic, prin cele două amendamente depuse la Comisia pentru Energie de la Senat, parlamentarul din Valea Jiului solicită eliminarea paragrafului care prevede închiderea Termocentralei de la Paroșeni și modificarea celui privind închiderea celor 4 mine de cărbune care mai funcționează în prezent în Valea Jiului, fixând același orizont de timp (31 decembrie 2030) pentru toate.

”Înțeleg obligația statului român de a subscrie politicilor europene în domeniul decarbonizării, dar nu pot fi de acord că acest lucru trebuie să se întâmplă doar așa, din pixul unui ministru sau al vreunui funcționar guvernamental care poate nici nu știe unde se află pe hartă Valea Jiului și cum sunt afectați oamenii din aceatsă regiune. De aceea am depus împreună cu câțiva colegi un amendament la legea privind decarbonarea, prin care toate exploatările miniere să producă cărbune până în 2030, ulterior să se înceapă proceduri de conservare în raport cu discuțiile existente cu Comunitatea Europeană. Celălalt amendament vizează eliminarea din lege a paragrafului privind închiderea termocentralei de la Paroșeni. Această centrală termică este conformă cu toate normele de mediu privind poluarea, în urma investițiilor care s-au făcut aici este în prezent una dintre cele mai moderne termocentrale din Europa și nu văd nici un motiv pentru care ea ar trebui închisă, dimpotrivă am convingerea că ea poate avea un rol esențial în producția de energie și în securitatea energetică a României. Sper din tot sufletul că amendamentele pe care le-am depus vor fi corect înțelese de colegii parlamentari și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a le demonstra justețea, astfel încât să corectăm corespunzător o ordonanță făcută ”pe genunchi” transformând-o într-o lege care să nu închidă definitiv Valea Jiului”, a mai arătat senatorul Cristian Resmeriță.

Demersul său parlamentar este susținut și de alți colegi din PSD, care și-au asumat statutul de inițiatori, precum senatorii Radu Oprea (liderul Grupului PSD din Senatul României), Daniel Zamfir (președintele Comisiei Economice din Senat), Antal István-Loránt (senator UDMR, președinte al Comisiei pentru Energie din Senat) și senatorul UDMR Lóránd Turos, însă principalul inițiator, Cristian Resmeriță, spune că amendamentele sale se bucură de sprijin din partea colegilor din PSD, dar și al altor parlamentari care sunt deja convinși de justețea și necesitatea adoptării acestora.